Procurorii PCCOCS au contestat la Curtea de Apel Chișinău achitarea bărbatului care nu a declarat în vamă cei 550 mii euro, la sosire din România contrabandă
Luni, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a contestat la Curtea de Apel Chișinău sentința de achitare emisă de Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) în privința bărbatului care nu a declarat în vamă cei 550.000 euro, la sosire din România.
Așadar, acuzatorii de stat consideră că circumstanțele faptice și probatoriul acestui dosar de contrabandă au fost examinate și apreciate eronat de instanța de judecată prin sentința din 13 noiembrie 2024.
Fapta a avut loc în octombrie 2023, atunci când inculpatul a intrat în Moldova, prin vama Sculeni. Mai exact, după cum anunțau procurorii PCCOCS și Serviciul Vamal la reținerea sumei nedeclarate, bărbatul cu vârsta de sub 60 de ani sosise la intrarea în țară dis-de-dimineață, la volanul unei mașini de lux și le-a comunicat inspectorilor vamali că și-ar dori să revină în Moldova, în ospeție la mama sa și că nu ar avea nimic de declarat.
Totuși, ofițerii de la Serviciul Vamal i-au verificat mașina, iar în portbagaj a fost găsită valiza cu pricina. Astfel, în unul din compartimente aceasta conținea haine, iar sub stofa de protecție a valizei – suma de 550.000 de euro pe care acesta nu o declarase.
Potrivit Codului penal, contrabanda comisă în astfel de circumstanțe se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de la 4 la 10 ani.
Notă: Până la o hotărâre judecătorească finală, persoana continuă să beneficieze de prezumția nevinovăției, potrivit legii, iar sechestrul asupra banilor, solicitat de procurorii PCCOCS, rămâne aplicat.