Directorul AAC RM a discutat cu autoritățile aeronautice din Afganistan

Directorul AAC RM a discutat cu autoritățile aeronautice din Afganistan

Directorul Autorității Aeronautice Civile a Republicii Moldova, Mircea Maleca a avut o întâlnire bilaterală cu reprezentantul permanent al Republicii Islamice Afganistan la OACI (Organizația Internațională a Aviației Civile), Yalda Natiq și cu directorul adjunct al Autorității Aeronautice Civile din Afganistan, Mahmood Shah Habibi, informează serviciul de presă al instituției.

În cadrul întrevederii, care a avut loc la sediul central al ICAO (Organizația Aviației Civile Internaționale) din Montreal, Canada, în regim de urgență, directorul Autorității Aeronautice Civile a Republicii Moldova, Mircea Maleca  solicitat de la colegii din Afganistan, furnizarea în regim de prioritate maximă a informației privind  elicopterului înregistrat în Republica Moldova, care a fost implicat  în evenimentul din Afganistan în data de 24 noiembrie.

Partea afgană a confirmat că se depun toate eforturile necesare pentru colectarea informației  veridice privind acest caz și vor asigura schimbul necesar de date pentru soluționarea acestuia.

Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova acționează în strânsă coordonare cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, în scopul sincronizării acțiunilor ce țin de rezolvarea pozitivă, cât mai rapidă, a acestui caz.

Doina Secrieru

Share