Mihai Popșoi a participat la Bruxelles la reuniunea informală dedicată Moldovei a miniștrilor de externe ai statelor UE

Mihai Popșoi a participat la Bruxelles la reuniunea informală dedicată Moldovei a miniștrilor de externe ai statelor UE

Vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, a participat la Bruxelles, la invitația omologilor săi din România și Lituania, la reuniunea informală a miniștrilor de externe ai statelor membre ale Uniunii Europene, dedicată Republicii Moldova. În cadrul întâlnirii, au fost analizate modalitățile prin care Uniunea Europeană poate sprijini cetățenii Republicii Moldova și măsurile necesare pentru a contracara ingerințele Federației Ruse.

Mihai Popșoi a prezentat provocările semnificative cu care s-a confruntat țara noastră în perioada alegerilor prezidențiale și a detaliat viziunea privind combaterea influenței maligne exercitată de grupările criminale susținute de Rusia, care urmăresc să devieze Republica Moldova de la parcursul său european. În acest context, viceprim-ministrul a evidențiat importanța sprijinului Uniunii Europene pentru consolidarea rezilienței instituțiilor statului, continuarea agendei de reforme, combaterea corupției și asigurarea unei creșteri economice sustenabile în beneficiul cetățenilor.

Share