Măsuri mai dure pentru combaterea fumatului. Proiectul de lege, supus consultărilor publice

Măsuri mai dure pentru combaterea fumatului. Proiectul de lege, supus consultărilor publice

Un proiect de lege care conține măsuri pentru combaterea și prevenirea fumatului a fost supus consultărilor publice. DOCUMENTUL conține prevederi care se referă la majorarea amenzilor, extinderea listei cu locurile în care este interzis fumatul, cerințe unice pentru etichetarea tuturor produselor de tutun și cele conexe etc. Propunerile legislative vizează toate tipurile de produse de tutun și cele conexe – țigarete, țigări electronice, dispozitive pentru încălzirea tutunului activat sau narghilea. La ședința organizată de Comisia sănătate, protecție socială și familie au participat deputați, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, ai asociațiilor de business, oameni de afaceri din industria tutunului, reprezentanți ai societății civile etc.

Proiectul de lege are drept scop și alinierea legislației naționale la rigorile legislației Uniunii Europene în contextul controlul tutunului, precum și asigurarea protecției cetățenilor de acțiunea nocivă a produselor de tutun.

Autorii documentului propun amenzi mai mari atât pentru comercializarea produselor din tutun în locuri interzise sau minorilor, precum și pentru persoanele care utilizează aceste produse în locuri interzise. Respectiv, persoanele care vor comercializa aceste produse minorilor sau nu vor verifica vârsta cumpărătorului vor risca amenzi între 8 750 și 10 000 de lei.

Amenzi mai dure vor fi aplicate și persoanelor juridice care vor admite fumatul în locuri interzise. Acest lucru va fi sancționat cu amendă de până la 12 000 de lei pentru persoanele cu funcții de răspundere și de până la 15 000 de lei pentru persoanele juridice, cu privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la șase luni până la un an.  Totodată, se propune ca persoanele fizice care fumează în locurile interzise să fie sancționate contravențional cu amendă de până la 2 250 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore.

O altă prevedere a documentului se referă la extinderea listei cu locurile în care va fi interzis fumatul. Vor fi incluse terenurile de sport, parcurile acvatice sau zonele din preajma piscinelor, întrucât aceste locuri sunt vizitate în mare parte de familiile cu copii.

Documentul mai conține cerințe unice pentru etichetarea tuturor produselor din tutun, inclusiv țigaretele electronice, flacoanele de reumplere și produsele din plante pentru fumat. Acestea vor trebui să conțină avertismente clare despre riscurile consumului de nicotină. La fel, se introduc noi interdicții pentru promovarea și sponsorizarea produselor din tutun și conexe, inclusiv în jocurile video sau programele TV.

Potrivit datelor statistice, trei din zece moldoveni de vârsta adultă sunt fumători, iar mai mult de un sfert consumă zilnic produse din tutun. În ultimii ani, crește vertiginos numărul adolescenților care au acest viciu. Potrivit studiului „Global Youth Tobacco Survey”, în anul 2019, o treime dintre adolescenți au încercat să fumeze țigarete electronice cel puțin o dată.

Propunerile expuse în cadrul consultărilor publice de astăzi vor fi luate în considerare la definitivarea documentului. Proiectul de lege urmează a fi examinat la ședințele comisiilor permanente și, ulterior, va fi propus spre examinare în plenul Parlamentului.

Share