Opinie: Alegerile prezidențiale au demonstrat că moldovenii își doresc ca șeful statului să se implice și în soluționarea problemelor interne

Opinie: Alegerile prezidențiale au demonstrat că moldovenii își doresc ca șeful statului să se implice și în soluționarea problemelor interne

Comentatorul politic Victor Nichituș afirmă că alegerile prezidențiale au demonstrat că moldovenii își doresc ca șeful statului să se implice și în soluționarea problemelor interne, nu doar a celor externe.

Potrivit spuselor sale, datele statistice arată că domnul Stoianoglo, la secțiile de votare dintre Prut și Nistru, a luat cele mai multe voturi – 51,19 la sută. Doamna Sandu a acumulat în interiorul Republicii Moldova 48,81 la sută din voturi. Diferența dintre cei doi este de circa 32 de mii de voturi în favoarea lui Stoianoglo. Doamna Sandu a fost salvată de voturile din diaspora moldoveană.

„Doamna Maia Sandu este primul președinte reales prin vot direct din istoria contemporană a Republicii Moldova- felicitări! Alexandr Stoianoglo a învins între Prut și Nistru, dar a pierdut alegerile”, a precizat el.

Jurnalistul a mai spus că, din punctul său de vedere, „oficialii de la Bruxelles, care au tras o spaimă grozavă cu Stoianoglo, după ce au pierdut Georgia, fac planuri pentru alegerile parlamentare moldovenești care vor avea loc în vara anului viitor. Probabil ar trebui să își pregătească și punga”.

„E clar că socialiștii moldoveni au demonstrat că au capacitate serioasă de mobilizare a propriului electorat. Pentru a face față, echipa doamnei Sandu a apelat la resursele administrative din dotare. E clar că socialiștii sunt într-un trend crescător iar partidul de guvernământ, care a apelat la trucuri geopolitice pentru a-și mobiliza electoratul, s-a erodat. Greul abia începe. Deconturile vor bate la ușă”, a remarcat el.

De asemenea, Victor Nichituș a constatat: „Dacă judecăm logic și la rece, era clar că doamna Sandu câștigă cu ajutorul votului din diaspora. Nu era deloc clar că domnul Stoianoglo câștigă la mustață în interiorul statului moldovean. Alegerile prezidențiale au demonstrat ceea ce s-a spus de mai multă vreme – societatea moldoveană își dorește implicarea președintelui și în rezolvarea problemelor interne, nu doar externe”.

Share