Bride: „CEFTA este un instrument important pentru integrarea economică europeană a RM”

Bride: „CEFTA este un instrument important pentru integrarea economică europeană a RM”

„Acordul CEFTA este un instrument important în efortul Republicii Moldova de integrare economică regională și europeană. Acordul ne oferă un cadru excelent pentru implementarea politicilor nediscriminatorii, transparente, previzibile, pentru îmbunătățirea fluxului de investiții, mărfuri și servicii în cadrul acestei regiuni”. Declarația a fost făcută de Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephane Bride, în cadrul evenimentului de deschidere a forumului internațional al statelor Central-Europene CEFTA Week 2015, organizat de Ministerul Economiei, cu suportul USAID BRITE, notează serviciul de presă al Ministerului Economiei.La deschiderea evenimentului au participat viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephane Bride, șeful Delegației UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, ambasadorul SUA la Chișinău, James D. Pettit, și secretarul general al Consiliului de Cooperare Regională, Goran Svilanovic.

În discursul său, Stephane Bride a subliniat că, în contextul mandatului de președinție, deținut anul acesta de Republica Moldova în cadrul CEFTA, sunt promovate cinci domenii prioritare, precum facilitarea comerțului, liberalizarea comerțului cu servicii, atragerea investițiilor, consolidarea capacităților și a transparenței.

„Printre cele mai importante realizări ale acestui an, putem evidenția înființarea Comitetului pentru facilitarea comerțului, obținând liberalizarea completă a comerțului cu produse agricole în cadrul CEFTA, ridicarea regimului de vize cu aproape toți membrii CEFTA și continuarea negocierilor privind liberalizarea comerțului cu servicii. Eforturile noastre comune în aceste domenii vor contribui la majorarea fluxurilor comerciale de bunuri și servicii în regiune, o circulare mai liberă a persoanelor, precum și la o promovare mai eficientă a investițiilor în regiune” a declarat ministrul Economiei.

Șeful Delegației UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, a menționat că Acordul CEFTA este benefic pentru toate părțile, în special pentru Republica Moldova, pentru care este ca o piatră de temelie în procesul de dezvoltare a relațiilor de colaborare economică, atragerea investițiilor, combaterea șomajului etc. De cealaltă parte, ambasadorul SUA la Chișinău, James D. Pettit, a menționat că SUA apreciază și susține calea europeană a Republicii Moldova, însă pentru continuarea acestui parcurs de la autorități se cere să demonstreze continuarea reformelor.

Conform agendei, în zilele 24-25 noiembrie urmează negocieri pentru liberalizarea comertului cu servicii în cadrul CEFTA, pe 25 noiembrie se va reuni Comitetului CEFTA pentru facilitarea comertului, pe 26 noiembrie va avea loc Conferința ministerială CEFTA, iar pe 24-26 noiembrie în cadrul CEFTA Week va fi organizată platforma de comunicare G2B și B2B.

Menționăm că, în acest an Republica Moldova deține președinția CEFTA (Acordul de Liber Schimb Central-European). CEFTA prevede anularea tuturor taxelor vamale la import şi export, a restricţiilor cantitative şi a altor taxe, pentru a contribui la dezvoltarea relaţiilor comercial-economice bilaterale şi multilaterale dintre ţările membre.

 

 

Doina Secrieru

Share