Panouri publicitare neautorizate în Chișinău. Ion Ceban: „Vom cerceta și pe interior”
Primăria Chișinău anunță că actualmente, toate panourile şi dispozitivele publicitare din municipiul Chişinău sunt incluse pe o platformă GIS, unde pot fi verificate dacă sunt amplasate legal sau nu.
În prezent în Chişinău sunt circa 500 de astfel de panouri amplasate conform legii, restul sunt neautorizate. Doar pe bd. Dacia se regăsesc peste 150 de panouri şi dispozitive publicitare amplasate ilegal.
Ion Ceban spune că a fost iniţiat un proces de inventariere a acestor panouri.
„Amintesc că în primii doi ani din mandatul precedent, am curăţat oraşul de peste 2000 de dispozitive publicitare. Între timp există oameni ,,şmecheri”, care inventează diferite istorii şi instalează ilegal astfel de panouri. Vom cerceta şi pe interior, dacă cineva din cadrul administraţiei locale favorizează într-un fel sau altul amplasarea ilegală a acestor panouri publicitare. Dacă vom depista astfel de cazuri, vom pedepsi”, a spus Primarul General, Ion Ceban.
Edilul capitalei a menționat că municipalitatea nu are pretenţii către agenţii economici care vor să plaseze publicitate în oraş, doar că acest lucru trebuie să fie legal şi să se încadreze într-un context vizual acceptat de către municipalitate, conform standardelor în domeniu, dar nu haotic.
„Şi desigur, pentru această publicitate se achită bani în bugetul Primăriei Chişinău”, a conchis Ion Ceban.