Încă o persoană plasată în arest în urma unei investigații jurnalistice privind coruperea electorală
La 22 octombrie 2024, urmare a unei investigații jurnalistice, Procuratura Anticorupție în comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, efectuând acțiuni de urmărire penală în cadrul unei cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, a concurenților electorali și coruperea electorală au mai reținut o persoană implicată în schema infracțională.
La 18 octombrie 2024, au fost reținute 2 persoane, în baza informației organului de constatare al INI care s-a autosesizat pe faptul că, de către instituția media ,,Ziarul de Gardă” a fost publicată o investigație jurnalistică, în care sunt prezentate informații relevante ce indică la implicarea mai multor persoane, în comiterea infracțiunii de corupere electorală. La 19 octombrie 2024, de către Judecătoria Chișinău sediul Ciocana, în privința celor doi a fost aplicată măsura preventivă – arestarea preventivă pe un termen de 20 de zile.
Ulterior, la data de 22 octombrie 2024, a fost depistată și reținută cea de a treia persoană vizată în investigație, iar astăzi, Judecătoria Chișinău sediul Ciocana, a admis demersul procurorilor privind aplicarea în privința persoanei reținute – măsura preventivă arestarea la domiciliu pe un termen de 30 zile.
Organul de urmărire penală va continua să efectueze acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor împrejurărilor cauzei, în vederea adoptării unei hotărâri în condițiile legii, despre care publicul va fi informat.