Antreprenorii continuă să investească în economie prin intermediul Programului „373”

Antreprenorii continuă să investească în economie prin intermediul Programului „373”

În continuarea trendului pozitiv observat în prima jumătate a anului, antreprenorii din Republica Moldova își îndreaptă resursele financiare spre domenii strategice ale economiei.

Astfel, 42,6% din creditele accesate în această perioadă au fost direcționate către sectorul de furnizare a energiei electrice și termice, evidențiind importanța investițiilor în infrastructura energetică.

De asemenea, investițiile în industria prelucrătoare au cunoscut o creștere semnificativă în trimestrul trei, unde aproape fiecare al șaselea credit oferit (17,6%) a fost destinat unei afaceri din acest sector, comparativ cu 5,6% în trimestrul anterior.

Totodată, domeniul sănătății și asistenței sociale a înregistrat o creștere remarcabilă, cu o triplare a numărului de credite accesate (10%). Un alt sector care s-a remarcat este cel al activităților de recreere și agrement, care a beneficiat de 9,8% din totalul creditelor.

Valoarea totală a creditelor oferite în trimestrul trei a depășit 270 de milioane de lei, distribuită pentru 122 de credite. Aceasta reprezintă o ușoară creștere față de trimestrul doi, când s-au acordat 268 de milioane de lei pentru 163 de credite.

Topul localităților cu cele mai active investiții este dominat de municipiul Chișinău (48,9%), urmat de raionul Strășeni (11,5%) și raionul Anenii Noi (8,2%).

Share