Guvernul va compensa cheltuielile pentru transport pentru lucrătorii medicali din instituțiile publice altele decît cele unde își au domiciliul

Guvernul va compensa cheltuielile pentru transport pentru lucrătorii medicali din instituțiile publice altele decît cele unde își au domiciliul

Guvernul va compensa cheltuielile de transport pentru lucrătorii medico-sanitari și farmaceutici care activează în instituțiile publice din alte localități decât cele în care își au domiciliul. Regulamentul privind modul de stabilire și acordare a compensației pentru deplasarea tur-retur între domiciliu și locul de muncă a fost aprobat, astăzi, de Cabinetul de miniștri. 

În prezent, circa 3000 de lucrători medicali suportă cheltuieli din sursele proprii pentru a face naveta. Compensațiile vor fi acordate pentru a păstra angajații în instituțiile în care au fost repartizați.

„Pentru noi este prioritar să menținem cadrele medicale în sistem, în special în zonele rurale, orașele mici, unde se atestă un deficit mult mai mare de resurse umane, în comparație cu zonele urbane”, a specificat ministra Sănătății, Ala Nemerenco.

Astfel, implementarea hotărârii va contribui la asigurarea instituțiilor medico-sanitare cu resurse umane necesare, iar cetățenii vor avea acces la servicii medicale de calitate.

În total, pentru acordarea compensațiilor va fi alocată o sumă de peste 12 milioane de lei, banii nu sunt alocați suplimentar, fiind deja incluși în bugetul Ministerului Sănătății, cât și în Cadrul bugetar pe termen mediu pentru anii 2025-2027.

Share