AIPA a recepționat peste 1000 de cereri de ajutor financiar din partea agricultorilor. Cele mai multe sunt de la Cahul
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a finalizat recepționarea cererilor pentru alocarea de ajutoare financiare destinate fermierilor afectați de condițiile naturale extreme din acest an.
Astfel, 100 de milioane de lei vor fi alocate din Fondul de intervenție al Guvernului pentru a compensa parțial pagubele suferite din cauza secetei și arșiței la culturile de grâu și porumb.
În perioada 13 septembrie – 11 octombrie, AIPA a primit 1063 de cereri de ajutor financiar, cele mai multe fiind din raioanele:
Cahul: 143 cereri
Cantemir: 110 cereri
Glodeni: 68 cereri
Orhei: 67 cereri
Important: Sprijinul financiar este acordat fermierilor care au înregistrat pierderi de cel puțin 60% la porumb sau 70% la grâu, conform documentelor de constatare.