11 octombrie – termenul limită de recepționare a cererilor privind alocalrea mijloacelor financiare pentru fermierii afectați de secetă

11 octombrie – termenul limită de recepționare a cererilor privind alocalrea mijloacelor financiare pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) informează că 11 octombrie 2024, este ultima zi de recepționare a cererilor privind alocarea mijloacelor financiare sub formă de ajutor financiar pentru fermierii afectați de situațiile excepționale cu caracter natural din anul 2024.

Astfel, sunt alocate din Fondul de intervenție al Guvernului, 100 de milioane de lei în vederea compensării parțiale a prejudiciilor cauzate ca urmare a secetei și arșiței puternice din anul 2024 la grâu și porumb.

Astfel, ajutorul se acordă în cazul în care, potrivit actelor de constatare, seceta și arșița a afectat cel puțin 60% din recolta culturii de porumb sau cel puțin 70% din recolta de grâu.

Nu sunt eligibili pentru acordarea ajutorului terenurile agricole care:

-sunt situate în perimetrul sistemelor de irigație care se află în aria de deservire a unui sistem centralizat de irigare funcțional;
-au beneficiat de asigurare subvenționată conform prevederilor Legii nr. 183/2020 privind asigurarea subvenționată în agricultură.

Dosarul de solicitare a ajutorului trebuie să conțină următoarele documente:

1) cererea de solicitare a ajutorului financiar pentru grâu și/sau porumb;
2) declarația pe propria răspundere privind completitudinea cererii și veridicitatea informației din documentele prezentate;
3) copia certificatului de înregistrare a gospodăriei țărănești sau extrasul din Registrul de stat al persoanei juridice;
4) copia actului de constatare a pagubelor cauzate culturilor agricole în anul 2024;
5) copia Raportului statistic nr. 4-AGR ”Totalurile semănatului pentru recoltă”, înregistrat la organul teritorial pentru statistică (doar solicitanții care gestionează mai mult de 10 ha de teren agricol și care sunt afectați de secetă și arșiță la culturile de grâu și/sau porumb);
6) certificatul de confirmare eliberat de autoritatea reprezentativă a administrației publice locale de nivelul întâi.

Cererea de solicitare a ajutorului financiar se depune în termen de 20 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a Regulamentului menționat mai sus.

Regulamentul și actele necesare pentru depunerea cererii de acordare a ajutorului financiar le găsiți pe pagina oficială web a AIPA la compartimentul ”Intervenții ale Guvernului”, rubrica ”Ajutor financiar – 2024” sau accesați linkul: https://aipa.gov.md/ro/suport-financiar

Share