Eurodeputatul Mureșan se află la Chișinău. A avut o discuție cu Igor Grosu și Doina Gherman
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu europarlamentarul Siegfried Muresan, recent reales președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova. Discuțiile s-au referit la agenda de modernizare și avansarea parcursului european al țării noastre.
„Mă bucur că întâlnirea cu bunul nostru prieten, europarlamentarul Siegfried Muresan, a coincis exact la o zi după ce a fost reales în poziția de președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova. Vocea Republicii Moldova în Parlamentul European va fi în continuare auzită”, a spus Igor Grosu.
Șeful legislativului și-a exprimat încrederea că, și în următorii ani, Parlamentul European va face tot ceea ce este necesar pentru a fi alături de țara noastră în drumul de a deveni un stat membru al Uniunii Europene. În context, europarlamentarul Siegfried Muresan a remarcat că, săptămâna viitoare, în plenul Parlamentului European va fi dezbătută situația din Republica Moldova. Ulterior, va fi propusă spre aprobare o rezoluție de susținere a integrării Republicii Moldova în UE.
„Avem nevoie de aliați puternici în lupta cu grupările criminale și cu toți cei care vor să ne dezbine, dar și de sprijinul financiar și tehnic pe agenda de reforme, care să ne ajută să construim un stat de drept, un stat pentru oameni. Mulțumesc, Siegfried, că aperi interesele Republicii Moldova! Împreună vom scrie istorie – locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană!”, a menționat Igor Grosu.
După întrevedere, vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, și președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, Siegfried Mureșan, au susținut o conferință de presă, în cadrul căreia s-au referit la avansarea agendei europene a Republicii Moldova. Eurodeputatul a reiterat susținerea față de parcursul european al țării noastre. „Susținem integrarea europeană a Republicii Moldova, fiindcă oamenii, în Republica Moldova, își doresc acest lucru, fiindcă integrarea europeană înseamnă prosperitate, bunăstare, dezvoltare economică”, a accentuat eurodeputatul Siegfried Mureșan.
„Suntem conștienți că parcursul european este unul lung și foarte complex. Înțelegem că suntem abia la început de cale, dar cel mai important e să știm că nu suntem singuri. Prezența dumneavoastră aici, suportul României este un exemplu în acest sens. Noi încercăm să învățăm din bunele practici și experiențe ale partenerilor noștri europeni”, a adăugat vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman.