Incendiu într-un bloc de locuit din Bălți
În dimineața zilei de 04 octombrie 2024, pompierii IGSU din nordul țării au fost solicitați să intervină la lichidarea unui incendiu, care a izbucnit într-un bloc locativ de pe strada Boris Glavan 15, municipiul Bălți.
Apelul de la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 07:15. Potrivit informațiilor înregistrate, un apartament de la etajul 1 dintr-un bloc de locuit cu 5 nivele a fost cuprins de foc. La fața locului au fost îndreptate 3 echipe de pompieri și salvatori.
Ajunși, angajații IGSU au stabilit că în apartamentul afectat de flăcări se afla o persoană. Salvatorii au reușit evacuare persoanei, care a primit o intoxicație ușoară cu produsele de ardere. Bărbatul a primit îngrijiri necesare din partea medicilor aflați la fața locului și a refuzat spitalizarea.
Pompierii au localizat arderea către ora 07:27, iar incendiul a fost lichidat complet la ora 07:53.
În urma incendiului au ars parțial mai multe bunuri materiale din antreul locuinței cu suprafața de 4 m2 din suprafața totală a locunței de 27 m2.
Totodată, în timpul intervenției angajații IGSU au evacut din apartementele vecine 15 persoane printre care 13 maturi și 2 copii, cu scopul evitării intoxicării acestora cu produsele de ardere.
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite.
Conform datelor IGSU, în ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii au intervenit în 25 situații de risc.