Maia Sandu a discutat cu locuitorii din Bubuieci, Bîc și Humulești

Maia Sandu a discutat cu locuitorii din Bubuieci, Bîc și Humulești

Maia Sandu, șef al statului, candidat al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru un nou mandat de Președinte al Republicii Moldova, ieri, a avut întâlniri electorale cu mai mulți locuitori din comuna Bubuieci, din satele Bîc și Humulești, informează OFICIAL.

Ea a spus că, „cu toții vrem să avem sate și orașe moderne, așa cum vedem în UE – aceasta este direcția pe care mergem. Prima grădiniță, care se construiește de la zero în satul Bîc prin programul „Satul European”, unde au fost investite deja 10 milioane de lei, precum și renovarea blocurilor sanitare în liceul și grădinița din Bubuieci, cu sprijinul Ministerului Educației, sunt proiecte în desfășurare care demonstrează clar beneficiile investițiilor record în infrastructura locală”.

„Obiectivele din Planul meu pentru Moldova – alimentația gratuită a tuturor elevilor din clasele 1-9, repararea tuturor policlinicilor din țară, alocarea a 8 miliarde de lei pentru proiecte de infrastructură, repararea a 3 000 km de drum – toate acestea au ca scop îmbunătățirea condițiilor de viață în Moldova, așa încât oamenii să rămână acasă și diaspora să vrea să revină”, a declarat politiciana.
Share