Vârstnicii în Republica Moldova în 2023. Ponderea celor peste 60 de ani este în creștere
Cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor vârstnice, care este marcată anual la 1 octombrie, Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind situaţia vârstnicilor, conform datelor disponibile pentru anul 2023.
Situația demografică
Populația vârstnică crește atât în termeni absoluți, cât și relativi
În Republica Moldova, la începutul anului 2024 locuiau 610,7 mii persoane2 în vârstă de 60 ani şi peste, ceea ce constituie 25,2% din totalul populației cu reședință obișnuită. Din numărul total al vârstnicilor, 367,7 mii persoane erau femei (sau 60,2%), fiecare a treia persoană avea vârsta cuprinsă între 60-64 ani (31,0%), iar 59,8 mii persoane (sau 9,8%) constituiau persoanele care au depășit vârsta de 80 ani.
Ponderea persoanelor în vârstă de peste 60 ani este în continuă creştere. În ultimii cinci ani se constată creșterea ponderii vârstnicilor din grupa de vârstă 70-74 de ani în total vârstnici – cu 6,0 puncte procentuale (de la 16,3%, la începutul anului 2020, până la 22,3% la începutul anului 2024), ponderea celorlalte grupe diminuându-se ușor.
La începutul anului 2024, coeficientul de îmbătrânire a populaţiei3 a constituit 25,2%, ceea ce corespunde unui nivel înalt de îmbătrânire demografică. Comparativ cu începutul anului 2020 acesta a înregistrat o majorare cu 3,5 puncte procentuale (p.p.).
Diferenţe se constată şi în repartizarea pe sexe, coeficientul îmbătrânirii populației feminine, la începutul anului 2024, fiind cu 6,9 p.p. mai înalt față de cel al bărbaților și a constituit 28,4%, comparativ cu 21,5% în cazul bărbaților.
Raportul pe sexe la vârstnici nu diferă semnificativ în dinamică
La 1 ianuarie 2024, raportul dintre bărbați și femei în vârstă de 60 ani și peste a fost de 66,1 bărbați la 100 femei. Cele mai vizibile schimbări în raportul pe sexe sunt în grupa de vârstă 85 ani și peste, fiind în scădere de la 43 la 39 bărbați la 100 femei, comparativ cu anul 2020.
Femeile vârstnice au durata medie a vieții mai mare decât bărbații
Durata medie a vieții populației în vârstă de 60 ani, în perioada 2019-2023, a crescut cu 0,4 ani în cazul bărbaților și cu 0,9 ani în cel al femeilor. În rezultat, s-a înregistrat o creștere a decalajului dintre durata medie a vieții la vârsta de 60 ani a bărbaților și a femeilor, de la 4,2 ani (în a.2019) la 4,7 ani (în a.2023) în favoarea femeilor. O femeie în vârstă de 60 ani va mai trăi estimativ încă 20,4 ani, în timp ce durata medie a vieții unui bărbat la 60 ani este de 15,7 ani potrivit datelor anului 2023.
Mortalitatea bărbaților vârstnici depășește mortalitatea femeilor
Principalele cauze ale mortalității vârstnicilor au fost bolile aparatului circulator (65,5%) din totalul decedaților din această grupă de vârstă, tumorile (17,0%) și bolile aparatului digestiv (6,3%). Supramortalitatea masculină, caracterizată prin valori superioare ale mortalității bărbaților vârstnici comparativ cu mortalitatea femeilor vârstnice, a fost înregistrată în toate clasele principale ale cauzelor de deces.
Starea de sănătate
Incidența prin tumori maligne la vârstnici este în creștere
Conform datelor Ministerului Sănătății, în anul 2023, circa 72,7% din cazurile noi de tumori maligne au revenit persoanelor în vârstă de 60 ani și peste. În medie, în fiecare zi, 21 persoane vârstnice au fost diagnosticate pentru prima dată cu tumori maligne, fiind înregistrate în total 7,7 mii persoane vârstnice. La 100 mii vârstnici au revenit în medie 1268 cazuri noi de tumori maligne, comparativ cu 1260 cazuri în anul 2019.
Persoanele din categoria de vârstă 65-69 ani sunt afectați în proporție mai mare de tumori maligne
Tumorile maligne sunt mai frecvente în cazul bărbaților, la 100 mii bărbați în vârstă de 60 ani și peste au revenit în medie 1684 cazuri noi de tumori maligne, comparativ cu 993 cazuri noi la 100 mii femei de vârsta respectivă. Cea mai înaltă rată a incidenței prin tumori maligne s-a înregistrat, atât în cazul bărbaților cât și în cazul femeilor, pentru segmentul de vârstă 65-69 ani – 1681 cazuri noi la 100 mii bărbați de vârsta respectivă și 988 cazuri noi la 100 mii femei de vârsta respectivă.
Bărbații vârstnici din categoria de vârstă de 55-64 ani sunt afectați în proporție mai mare de tuberculoză activă
În anul 2023, la nivel de ţară, s-au înregistrat 1,5 mii cazuri noi de tuberculoză activă, fiecare al patrulea caz (25,7%) revenind unei persoane în vârstă de 55 ani şi peste. Din total persoane vârstnice, cel mai afectați de tuberculoza activă sunt bărbații cu vârsta de 55-64 ani (49,2%). Totodată, circa 46% din aceste cazuri s-au înregistrat la populația în vârstă de 55 ani și peste din mediul rural. La 100 mii locuitori în vârstă de 55-64 ani au revenit 66 cazuri noi de tuberculoză activă și 35 cazuri noi de tuberculoză activă la 100 mii locuitori în vârstă de 65 ani și peste.
Dizabilitatea vârstnicilor
Ponderea persoanelor vârstnice recunoscute cu dizabilitate primară constituie 11,4% din numărul total de persoane expertizate cu dizabilitate primară
Conform datelor Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă, în anul 2023, în urma expertizării primare au fost recunoscute 11,2 mii persoane adulte cu dizabilitate primară, inclusiv 0,8 mii femei în vârstă de 58 ani 6 luni3 și mai mult și 0,5 mii bărbați în vârstă de 63 ani și mai mult. Totodată, în urma reexpertizării au fost reîncadrate în grad de dizabilitate 34,2 mii de persoane, inclusiv câte 1,7 mii femei în vârstă de 60 ani și mai mult și 0,9 mii bărbați în vârstă de 63 ani și mai mult.
Bolile aparatului circulator sunt cauza predominantă a dizabilității la vârstnici
Cauzele care au determinat cel mai des dizabilitatea primară la persoanele vârstnice au fost bolile aparatului circulator (31,4%), după care au urmat tumorile maligne (16,0%) și tulburările mentale și de comportament – 12,1%.
Cauzele care au determinat cel mai des dizabilitatea repetată a persoanelor vârstnice în urma reexpertizării au fost bolile aparatului circulator (26,1%), după care au urmat bolile sistemului osteo-articular, ale mușchilor și țesutului conjunctiv (21,2%) și tumorile maligne (14,7%).
Ponderea femeilor vârstnice depășește ponderea bărbaților vârstnici în numărul pensionarilor
Conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, la 1 ianuarie 2024, numărul total al pensionarilor5 a constituit 674,9 mii persoane6, din care 528,7 mii (78,3% din totalul pensionarilor) erau pensionari pentru limită de vârstă. Datorită ponderii mai mari în numărul populației vârstnice și diferenței de longevitate dintre femei și bărbați, femeile au constituit 67,4% în numărul total de pensionari pentru limită de vârstă. Persoanele în vârstă de 60 ani și peste dețineau o pondere de 99,8% în totalul pensionarilor pentru limită de vârstă, dintre aceștia 67,3% fiind femei.
Descarcă datele în format.xlsx
Femeile beneficiază de pensii medii pentru limită de vârstă mai mici cu 17% decât pensiile bărbaților
Mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă în anul 2023 a constituit 3683,6 lei, fiind în creștere față de anul precedent cu 16,4%, iar, comparativ cu începutul anului 2020, aceasta s-a majorat cu 99,9%. Mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă în cazul bărbaților a constituit 4155,7 lei, comparativ cu 3455,4 lei în cazul femeilor. Astfel, disparitatea de gen în cazul pensiilor pentru limită de vârstă a constituit 16,8%, comparativ cu valoarea de 20,7% la începutul anului 2020.
Pensia pentru limită de vârstă acoperă valoarea minimului de existență pentru pensionari
Valoarea medie a minimului de existență pentru pensionari pentru limită de vârstă7, în anul 2023, a constituit 2403,9 lei, fiind în creștere față de anul precedent cu 9,6%. Minimul de existență pentru pensionari diferă în funcție de mediul de reședință. Astfel, pentru pensionarii din orașele mari acesta a constituit 2723,3 lei, comparativ cu 2419,2 lei pentru cei din alte orașe și 2279,9 lei pentru pensionarii de la sate.
Mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă a permis acoperirea valorii minimului de existență pentru pensionarii pentru limită de vârstă în proporție de 153,2% în anul 2023, comparativ cu 107,9% în anul 2019. Mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă în sectorul agricol a acoperit valoarea minimului de existență în proporție de 110,0%, comparativ cu sectorul non-agricol – 171,5%.
Cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă a acoperit valoarea minimului de existență pentru pensionari cu 119,5%
Cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă, la 01.01.2024, a constituit 2777,86 lei și a acoperit valoarea minimului de existență pentru pensionari cu 115,6%.
Totodată, circa 24,1% din pensionari pentru limita de vârstă erau angajați în câmpul muncii la momentul stabilirii pensiei.
Femeile vârstnice predomină în numărul beneficiarilor de servicii sociale primare
Conform datelor Ministerului Muncii și Protecției Sociale , în anul 2023 au activat 1,9 mii lucrători sociali, care au prestat gratuit servicii de îngrijire la domiciliu pentru 14,8 mii de persoane vârstnice care au atins vârsta de pensionare Femeile au constituit 81,1% în rândul persoanelor vârstnice beneficiare de acest serviciu.
Tabelul 1. Persoane vârstnice beneficiare de servicii sociale,
pe tipuri de servicii și sexe, 2023
Total | Femei | Bărbați | |
Servicii sociale primare | |||
Îngrijire la domiciliu | 14 805 | 12 002 | 2 803 |
Cantine de ajutor social | 7 444 | 4 739 | 2 705 |
Servicii sociale specializate | |||
Centre care acordă servicii specializate | 4 287 | 2 329 | 1 958 |
În anul 2023 în țară au activat 46 cantine de ajutor social (30 în mediul rural și 16 în mediul urban), înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale, care au deservit 7,4 mii persoane, inclusiv 4,8 mii persoane vârstnice care au atins vârsta de pensionare (64,9%). Femeile au constituit 68,8% în rândul persoanelor vârstnice beneficiare de acest serviciu.
Beneficiari de servicii în centrele care acordă servicii specializate au fost 4,3 mii persoane vârstnice, femeile constituind 54,3%.
Piața muncii
Ponderea vârstnicilor activi din punct de vedere economic este în creștere
Conform datelor Anchetei Forței de Muncă, în anul 2023 numărul persoanelor vârstnice (de 60 de ani și peste), active din punct de vedere economic, a fost de 97,0 mii de persoane, ceea ce constituie 10,4% din totalul persoanelor active și 16,2% din populația totală din aceeași grupă de vârstă.
Vârstnicii din mediul rural şi de sex masculin predomnină în populația vârstnică ocupată
În anul 2023 populaţia ocupată de 60 de ani şi peste a constituit 95,0 mii de persoane, ceea ce reprezintă 10,7% din totalul populaţiei ocupate. Pentru populaţia ocupată de vârstă înaintată sunt caracteristice diferenţe notabile în repartizarea pe medii, sexe, activităţi economice, statut profesional etc. Astfel, 62,5% din vârstnicii ocupaţi au fost din mediul rural şi 58,2% au fost bărbaţi. Circa 3/4 din totalul vârstnicilor ocupaţi (69,4%) aveau vârsta cuprinsă între 60-64 ani, fiecare a cincea persoană (21,5%) avea 65-69 ani și doar 0,5% – 80 de ani și peste.
Vârstnicii sunt preponderent ocupaţi în activităţi agricole
Fiecare a treia persoană vârstnică ocupată a lucrat în activităţi agricole, declarând gospodăria țărănească sau terenul agricol ca loc principal de muncă. Fiecare a patra persoană a lucrat în sfera serviciilor sociale, prestate în special de stat. Astfel, 35,5% din bărbaţi au lucrat în sectorul agricol, 13,6% – în industrie, 11,9% – în învăţământ, 9,3% – în comerț. În rândul femeilor distribuţia se prezintă astfel: 20,7% de femei vârstnice erau ocupate în învăţământ, 19,4% – în agricultură, 15,3% – în sănătate şi asistenţă socială, 12,8% – în comerţ.
Durata medie a săptămânii de lucru pentru persoanele vârstnice ocupate a constituit 38,0 ore. Circa 2/3 din totalul vârstnicilor ocupaţi (62,1%) au lucrat 40 de ore şi mai mult pe săptămână, iar 31,7% – de la 20 până la 39 de ore pe săptămână. În distribuţia populaţiei vârstnice după statutul profesional marea majoritate o constituie salariații (76,3%), urmaţi de lucrătorii pe cont propriu (19,1%).
Nivelul de trai al gospodăriilor cu vârstnici
Gospodăriile cu vârstnici predomină în mediul rural și sunt formate cel mai des dintr-o singură persoană
Conform datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice, în anul 2023 din total gospodării, 42,7% aveau în componență cel puțin o persoană în vârstă de 60 ani și peste, din care 79,7% au constituit gospodăriile formate doar din vârstnici, iar restul gospodăriilor aveau în componentă și alte persoane. Din total gospodării formate doar din vârstnici, 67,8% locuiau în mediul rural și, respectiv, 32,2% în mediul urban. Repartizarea acestor gospodării după numărul de persoane în gospodărie relevă o preponderență a gospodăriilor formate dintr-o singură persoană (68,9%), gospodăriile formate din 2 persoane fiind prezente în proporție de 30,7%.
Gospodăriile cu vârstnici din mediul urban au o situație financiară mai bună
Veniturile gospodăriilor cu vârstnici sunt determinate de mai mulți factori, în medie, acestea dispuneau de 4515,4 lei lunar pe o persoană. Gospodăriile din mediul urban se aflau într-o situație mai bună, cu un venit mediu lunar de 5498,6 lei/persoană, față de 4002,2 lei/persoană în mediul rural.
Prestațiile sociale sunt cea mai importantă sursă de venit a gospodăriilor cu vârstnici
Principala sursă de venit a gospodăriilor cu vârstnici au fost prestațiile sociale, care au constituit 55,4% din veniturile lunare ale gospodăriei. Totodată, plățile salariale în medie au constituit 26,1% din veniturile acestei categorii de gospodării, iar activitatea individuală agricolă – 7,5%. Transferurile din afara țării au contribuit la formarea veniturilor gospodăriilor cu vârstnici în proporție de 6,2%.
Gospodăriile formate numai din vârstnici au venituri medii mai mari față de gospodăriile cu vârstnici care locuiesc și cu alte persoane
Veniturile vârstnicilor diferă în funcție de componența gospodăriei. Astfel, gospodăriile formate numai din vârstnici din perspectiva veniturilor medii pe o persoană, au fost într-o situație mai bună decât gospodăriile formate din vârstnici și alte persoane.
Tabelul 2. Structura veniturilor disponibile pentru gospodăriile cu vârstnici, 2023
Gospodării formate numai din vârstnici | Gospodării cu vârstnici și alte persoane | |||||
Total | Urban | Rural | Total | Urban | Rural | |
Total venituri disponibile (medii lunare pe o persoană), lei |
4 727,7 | 5 812,3 | 4 196,6 | 4 139,8 | 5 003,0 | 3 636,9 |
inclusiv în % pe surse de formare: | ||||||
Venit din activitatea salarială | 15,0 | 19,4 | 12,0 | 48,4 | 56,4 | 42,0 |
Venit din activitatea individuală agricolă | 7,1 | 0,4 | 11,6 | 8,4 | 0,5 | 14,8 |
Venit din activitatea individuală non-agricolă | 1,2 | 1,5 | 1,0 | 5,6 | 7,0 | 4,5 |
Prestații sociale | 69,6 | 71,9 | 68,1 | 26,6 | 27,7 | 25,7 |
Alte venituri | 7,0 | 6,8 | 7,2 | 11,0 | 8,4 | 13,1 |
inclusiv transferuri din afara țării | 4,8 | 4,1 | 5,4 | 9,0 | 5,6 | 11,7 |
Pentru gospodăriile formate numai din vârstnici, principala sursă de existență au fost prestațiile sociale (69,6%). Datorită faptului că, o parte din vârstnici erau economic activi, veniturile acestora au avut la bază și alte surse de venit, cum ar fi activitatea salarială (15,0%) și activitatea individuală agricolă (7,1%).
În cazul gospodăriilor mixte, în componența cărora erau și alte persoane, principala sursă de venit a fost activitatea salarială – 48,4%, iar prestațiile sociale au contribuit la formarea veniturilor în proporție de 26,6%. Totodată, gospodăriile mixte au fost dependente într-o proporție mai mare de transferurile din afara țării comparativ cu gospodăriile formate doar din vârstnici (9,0% față de 4,8%).
Gospodăriile cu vârstnici din mediul urban cheltuie mai mult decât cele din mediul rural
În medie, o gospodărie cu vârstnici a cheltuit lunar 3798,6 lei pe o persoană. Cu un nivel mai mare a cheltuielilor de consum s-a evidențiat mediul urban, unde acestea au înregistrat, în medie pe lună, 4437,4 lei/persoană, iar în mediul rural cheltuielile gospodăriilor cu vârstnici au însumat 3465,1 lei/persoană.
Aproape jumătate din cheltuielile gospodăriilor cu vârstnici sunt pentru produse alimentare
Preponderent cheltuielile gospodăriilor cu vârstnici au fost destinate necesarului de consum alimentar (46,2%), după care au urmat cheltuielile pentru locuință și servicii comunale – 21,5%, îmbrăcăminte și încălțăminte – 6,0%, sănătate – 5,5%. Celelalte cheltuieli au fost direcționate pentru procurarea de mobilier, dotarea și întreținerea locuinței (5,2%), telecomunicații (4,0%) și transport (3,7%).
Gospodăriile formate numai din vârstnici cheltuie mai mult decât cele care au în componență și alte persoane
Gospodăriile formate doar din vârstnici au cheltuit, în medie pe lună, 4031,9 lei pe o persoană sau cu 19,1% mai mult comparativ cu gospodăriile în componența cărora erau și alți membri. În același timp, persoanele din gospodăriile formate numai din vârstnici au cheltuit mai mult pentru procurarea de produse alimentare, locuință și servicii comunale, comparativ cu gospodăriile cu vârstnici și alte persoane.
Tabelul 3. Structura cheltuielilor de consum pentru gospodăriile cu vârstnici, 2023
Gospodării formate numai din vârstnici | Gospodării cu vârstnici și alte persoane | |||||
Total | Urban | Rural | Total | Urban | Rural | |
Total cheltuieli de consum (medii lunare pe o persoană), lei |
4 031,9 | 4 699,3 | 3 705,1 | 3 385,7 | 4 023,6 | 3 014,0 |
inclusiv, %: | ||||||
Produse alimentare și băuturi nealcoolice | 47,0 | 45,9 | 47,8 | 44,5 | 42,2 | 46,2 |
Îmbrăcăminte și încălțăminte | 5,0 | 4,5 | 5,3 | 8,2 | 7,6 | 8,7 |
Locuință, apă, electricitate și gaze | 23,1 | 21,2 | 24,2 | 18,3 | 17,2 | 19,1 |
Mobilier, dotarea și întreținerea locuinței | 5,1 | 4,5 | 5,5 | 5,4 | 4,5 | 6,1 |
Sănătate | 6,1 | 7,8 | 5,0 | 4,4 | 5,4 | 3,6 |
Transport | 2,9 | 3,1 | 2,8 | 5,3 | 6,0 | 4,6 |
Telecomunicații | 3,9 | 3,9 | 3,8 | 4,3 | 4,3 | 4,3 |
Alte bunuri și servicii | 6,9 | 9,1 | 5,5 | 9,7 | 12,6 | 7,3 |
Gospodăriile numai cu vârstnici sunt mai puțin dotate cu comodități
Gospodăriile formate numai din vârstnici s-au dovedit a fi în condiții mai puțin avantajoase privind nivelul de dotare și confort al locuințelor. Dacă gospodăriile cu vârstnici și alte persoane dispuneau de apeduct în proporție de 90,5%, atunci în cazul gospodăriilor numai cu vârstnici doar 83,6% dispuneau de aceste comodități. Situația era similară și referitor la dotarea cu sistem de canalizare, apă caldă, baie sau duș și grup sanitar cu apă în interiorul locuinței.
Condițiile de trai ale vârstnicilor din mediul urban sunt mai bune decât ale celor din mediul rural
Condițiile de trai diferă semnificativ pentru vârstnicii de la sate și din orașe. În mediul urban construcțiile de locuințe de tip bloc presupun și conectarea la rețelele de alimentare cu apă, canalizare și încălzire, respectiv vârstnicii din mediul urban locuiesc în condiții mai bune decât cei din mediul rural. Astfel, în mediul urban 98,7% din locuințele gospodăriilor formate numai din vârstnici erau dotate cu apeduct, 96,9% – cu sisteme de canalizare, 89,6% – cu baie sau duș în locuință și 75,4% – cu încălzire centrală sau autonomă. În schimb în mediul rural, doar 76,5% gospodării erau dotate cu apeduct, 61,0% – cu sisteme de canalizare, 47,2% – cu baie sau duș în locuință, iar 91,2% pentru încălzire au folosit sobă cu lemne sau cărbune.
Ponderea vârstnicilor care își apreciază nivelul de trai ca fiind bun sau foarte bun este mai mare în mediul urban
Din total gospodării formate doar din vârstnici 76,2% și-au apreciat nivelul de trai ca fiind satisfăcător, 7,3% – bun sau foarte bun, iar 16,5% și-au declarat nivelul de trai al gospodăriei ca fiind rău sau foarte rău. În mediul urban, 11,6% din gospodăriile formate numai din vârstnici și-au apreciat nivelul de trai ca fiind bun sau foarte bun, pe când în mediul rural o astfel de percepție au avut-o 5,2% din gospodăriile respective. În același timp, 79,8% gospodării din mediul rural și-au apreciat nivelul de trai ca fiind satisfăcător, comparativ cu 68,8% gospodării din urban.