Secretarul general al ONU a fost informat despre reformele din țara noastră, Pactul pentru Viitor, progresele țării în anumite domenii

Secretarul general al ONU a fost informat despre reformele din țara noastră, Pactul pentru Viitor, progresele țării în anumite domenii

Reformele în curs de desfășurare în țara noastră, rezultatele Platformei de Parteneriat pentru Republica Moldova și fenomenele meteorologice extreme din ultima perioadă au fost câteva dintre subiectele abordate de către prim-ministrul Dorin Recean și secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), António Guterres. 

Premierul și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul pe care ONU îl acordă Guvernului atât în procesul de aderare la Uniunea Europeană, cât și în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

„Când suntem uniți – suntem mai puternici, iar acest lucru se reflectă în numeroasele proiecte pe care le implementăm împreună, fie că este vorba de modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea condițiilor de viață pentru oameni, fie de gestionarea crizei refugiaților, provocată de războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei”, a afirmat șeful Executivului de la Chișinău.

La întrevederea de la New York, care a avut loc în contextul celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, Dorin Recean și António Guterres au mai discutat despre Pactul pentru viitor, recent aprobat, dar și despre consolidarea colaborării între Republica Moldova și agențiile ONU din țara noastră. În context, prim-ministrul Dorin Recean a pus în discuție oportunitatea unor noi programe de țară și mai multă asistență pentru depășirea crizelor create de războiul din Ucraina și combaterea schimbărilor climatice.

Totodată, au fost enumerate progresele înregistrate de Republica Moldova în domenii, cum ar fi:  energia regenerabilă, egalitatea de gen, digitalizarea serviciilor, infrastructura și alte sectoare.

Share