Săptămâna deschiderii parlamentare a adunat numeroși copii și tineri la Ora democrației

Săptămâna deschiderii parlamentare a adunat numeroși copii și tineri la Ora democrației

Copii și tineri au participat, alături de deputați, la Ora democrației. Evenimentele au fost organizate în contextul Săptămânii deschiderii parlamentare.

Elevii claselor primare de la Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” din capitală s-au întâlnit cu deputata Eugenia Cojocari, care a explicat pe înțelesul copiilor ce înseamnă democrația. „Voi sunteți mici, dar, democrația deja o implementați și voi prin activitatea din clasele voastre sau din familie. Pentru că fiecare are dreptul să-și spună părerea și să participe, să vină cu propuneri de a rezolva o problemă sau alta”, a menționat deputata.

La fel, elevii de la Gimnaziul „Valeriu Cordineanu” din satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești, au discutat cu deputații Alina Dandara și Viorel Barda. Discuțiile s-au axat pe rolul tinerilor în dezvoltarea țării și necesitatea implicării în luarea deciziilor. „Este și un îndemn pentru voi – să rămâneți aici în țară și să urmați o facultate pe care v-o doriți – și deja, peste câțiva ani, să vă văd într-o instituție de stat sau, de ce nu, în Parlament. Voi sunteți viitorul țării noastre și spre asta tindem, ca, până în 2030, să devenim o țară europeană, iar voi – cetățeni ai Uniunii Europene”, a accentuat Alina Dandara.

„Acum, noi, împreună cu dumneavoastră, creăm acel viitor pentru mulți ani înainte, pentru o Moldovă prosperă, pentru o Moldovă Europeană, iar voi sunteți cei care veți continua. De asta vă îndemn să mergeți înainte spre visurile și rezultatele voastre”, a adăugat deputatul Viorel Barda.

Iar liceenii de la instituția „Miguel de Cervantes” din capitală au participat la Ora democrației alături de deputatele Olesea Stamate și Iulia Dascălu. Tinerii s-au arătat interesați de activitatea aleșilor poporului și prioritățile de pe agenda parlamentară. Deputatele i-au îndemnat pe tineri să fie implicați și să participe la dezvoltarea țării. „Democrația înseamnă reprezentarea poporului. Poporul deleagă un pic din puterea sa deputaților și deputații, respectiv, exercită această putere în interesul cetățenilor”, a declarat deputata Olesea Stamate.

„Important este că noi trăim într-o țară democratică, dacă tot am vorbit despre democrație. Astăzi, ca niciodată, este imperios necesar să ne menținem această democrație, pentru că tot ce se petrece acum în lume și, în general, ce avem noi în vecinătatea statului, este o situație foarte complicată”, a conchis deputata Iulia Dascălu.

În cadrul Săptămânii deschiderii parlamentare, au mai avut loc de discuții cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu, la care au participat studenții Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative de la Universitatea de Stat din Moldova.

De asemenea, a fost prezentat turul virtual al clădirii Parlamentului, care va fi publicat în perioada următoare. Acesta a fost realizat în colaborare cu Iulius Bîzgu, elev al Liceului Teoretic „Hyperion” din orașul Durlești. Datorită turului virtual, persoanele care nu au posibilitatea să viziteze clădirea legislativului vor putea să vadă cele mai importante săli ale instituției de la calculator, tabletă sau telefon mobil.

Săptămâna deschiderii parlamentare este organizată anual de Parlament în contextul Zilei internaționale a democrației, marcată pe data de 15 septembrie, începând cu anul 2007, conform unei rezoluții a Adunării Generale a ONU.

Share