Responsabilii pentru politicile de reintegrare au discutat cu scriitorii agresați la un punct neautorizat de trecere

Responsabilii pentru politicile de reintegrare au discutat cu scriitorii agresați la un punct neautorizat de trecere

Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian și deputatul Roman Roșca, președinte al Comisiei parlamentare speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova, au avut o întrevedere cu grupul de scriitori care pe 16 septembrie curent au fost ilegal agresați și percheziționați la un post neautorizat al structurilor de forță transnistrene, fiindu-le îngrădit dreptul de a se deplasa la un atelier de dialoguri literare cu elevii Liceului Teoretic „Alexandru cel Bun” din or. Bender.

Vicepremierul Oleg Serebrian a informat că pe marginea acestui caz revoltător neîntârziat a fost sesizat reprezentantul politic de la Tiraspol, cu solicitarea de a prezenta explicații pe marginea incidentului artificial generat, de a se abține de la astfel de măsuri provocatoare care atentează la libertatea de circulație, dar și afectează grav procesul educațional în școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană.

Totodată, s-a făcut un apel către Misiunea OSCE în Moldova, misiunile diplomatice și organizațiile internaționale acreditate în Republica Moldova ca să fie întreprinse toate măsurile posibile, în lumina pârghiilor de care dispun, în vederea convingerii Tiraspolului de a renunța la abuzuri și de a respecta nediscriminatoriu drepturile și libertățile fundamentale ale copiilor și ale scriitorilor.

Viceprim-ministrul Oleg Serebrian a dat asigurări că va menține în vizor acest caz, precum și a exprimat disponibilitatea de a participa împreună cu grupul de scriitori la următoarea vizită ce va fi întreprinsă la una din școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană.

Share