Ministrul Muncii, la al treilea forum al organizaţiilor de caritate din Regatul Unit

Ministrul Muncii, la al treilea forum al organizaţiilor de caritate din Regatul Unit

Ministrul în exerciţiu al muncii, protecției sociale și familiei, Mircea Buga, a participat astăzi, 18 noiembrie 2015, la al treilea forum al organizaţiilor de caritate din Regatul Unit, organizat de către Ambasada Britanică.

Acest eveniment a adunat la aceeași masă de discuții persoane-cheie din Guvernul Moldovei şi din organizaţiile de caritate britanice. Astfel, persoanele responsabile de segmentul social au avut posibilitatea să cunoască mai multe despre activitatea ONG-urilor britanice, care activează nemijlocit pe teritoriul Republicii Moldova. Acestea, la rândul lor, au avut ocazia să se familiarizeze cu strategiile Guvernului în sfera socială, activităţile curente etc. chiar din prima sursă. Totodată, menţionăm că unele organizaţii (precum LUMOS, CCF) deja participă la elaborarea politicilor.

În acest context, Ministrul Buga a menţionat: „Cooperarea autorităților publice cu organizațiile neguvernamentale, atât la nivel central cât și local contribuie la identificarea și implementarea soluțiilor potrivite pentru ameliorarea continuă a calității vieții. Iată de ce ONG-urile urmează să participe activ în procesele de dezbatere a politicilor, prestarea de servicii publice și, nu în ultimul rând, monitorizarea acțiunilor întreprinse de stat.” Totodată ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei şi-a exprimat speranţa ca în viitor acest eveniment să crească la rangul de Forum de discuții cu toți actorii implicați şi să întrunească reprezentanți ai diferitor Ambasade, parteneri și donatori externi, ai societății civile și autorităților publice de diferite nivele, cu fortificarea dialogului interramural.

Ambasadorul Marii Britanii, Phil Batson a declarat: „Participarea voluntară la schimbările necesare în viaţa comunitară este una din valorile britanice esenţiale. Îmi doresc să promoveze acest lucru şi în Moldova, unde oamenii fac mult prea puţin pentru a-şi schimba viaţa singuri, ceea ce frânează dezvoltarea, în condiţiile când cetăţenii aşteaptă soluţii numai de la guvernare, iar oamenii cu bani nu au dorinţa de a se implica financiar pentru a schimba lucrurile.”

Ca rezultat al celui de-al treilea forum al organizaţiilor de caritate din Regatul Unit, participanţii au favorizat extinderea dialogului dintre organizaţiile de caritate britanice şi instituţiile de stat din Moldova, dar şi comunitatea donatorilor.

Menţionăm că în Republica Moldova activează aproximativ 40 de organizaţii de caritate britanice şi persoane particulare. Unele, cum ar fi Help Age International sau Armata Salvării sunt prezente în zeci de ţări, deja de mai mulţi ani.  Aceste tipuri de organizaţii nu doar activează în domeniul legat de persoanele şi grupurile vulnerabile, dar la fel şi la nivelul de creare a politicilor împreună cu autorităţile de nivel naţional şi municipal.

Mihaela Rotari

 

Share