Partenerii sociali, familiarizați cu practici eficiente de dialog social, bazate pe modelul austriac
Partenerii sociali au participat la masa rotundă cu genericul “Dialogul social în Austria și Moldova”, la 17 noiembrie, în cadrul căreia au fost puse în discuție problemele ce se referă la dialogul social în Republica Moldova și practicile de dialog social implementate în Austria.
La lucrările mesei rotunde a participat conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, președintele Confederației Naționale a Patronatului din Moldova, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, experți în domeniul muncii din Austria și lideri sindicali.
Cei prezenți au pus în discuții subiecte ce se referă la rolul parteneriatului social în Republica Moldova și în Austria, modele de parteneriat social care pot fi aplicate în țara noastră, punctul de vedere al partenerilor sociali despre dialogul social, au fost identificate principalele probleme cu care se confruntă salariații și cum acestea pot fi soluționate prin intermediul dialogului social.
“Austria este o țară bogată în purtarea dialogului social, în tratative, negocieri, și în soluționarea litigiilor de muncă anume pe cale pașnică, prin dialog social. Dialogul social este baza soluționării tuturor problemelor legislative, social-economice, retribuirii muncii și este îmbucurător faptul că în dialogul social din Austria nu se implică politicienii, parlamentarii. Nu se implică alte structuri și partenerii negociază orice problemă care apare la toate nivelurile”, a comunicat Petru Chiriac, vicepreședinte CNSM.
Potrivit lui Leonid Cerescu, președintele Confederației Naționale a Patronatului din Moldova, în Republica Moldova cadrul legislativ instituțional ce ține de dialog social este unul bun, rămâne și lasă de dorit însă aplicarea acestuia.
Valeriu Lazăr, președintele Camerei de Comerț și Industrie din Republica Moldova, a subliniat că dialogul social este baza unor procese care înseamnă comunicare, preluare de experiențe dar și consultarea anumitor idei.
“Dialogul social este o piatră de temelie într-o societate care se dorește a fi una cu mai puține revolte sociale, care se dezvoltă, pune accentele și alocă resursele în a soluționa multiple probleme. O mică problemă dacă nu este abordată și soluționată la timp, degenerează în una mai mare și atunci, noi toți, în loc să le evităm, stăm și alocăm după asta timp ca să le rezolvăm”, a accentuat Valeriu Lazăr.
Referindu-se la dialogul social în Austria, Gero Stuller, atașat special din cadrul Ambasadei Austriei la Chișinău a menționat că în țara sa există o colaborare strânsă dintre sindicate, Camera de Economie și patronate cu factorii de decizie.
“Aceasta înseamnă că la elaborarea celor mai importante politici și legi sunt implicate sindicatele, patronatele și Camera de Economie și abia după ce se implică aceste trei structuri, aceste legi sunt susținute de către partea politică. În aceasta și constă succesul legilor potrivite pentru fiecare salariat”, a precizat Gero Stuller.
Experții austrieci prezenți la masa rotundă au specificat că în Austria atât sindicatele cât și patronatele participă direct la elaborarea legilor. Statul în acest proces fiind doar persoana terță care susține și aprobă aceste documente, iar această practică aduce cu sine succese și bunăstare atât angajatorilor cât și salariaților.
În context, menționăm că CNSM colaborează de mai mulți ani cu sindicatele din Austria în cadrul unor proiecte de succes cum este proiectul “Școala Sindicală din Moldova” sau “Școala Proiectelor”.
Masa rotundă cu genericul “Dialogul social în Austria și Moldova” a fost organizată de Biroul Atașatului pentru Muncă, Afaceri Sociale și Protecția Consumatorului, în cadrul Ambasadei Austriei din Chișinău în colaborare cu Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova.
Maria Roşca