Vizită de lucru la Dubăsari a vicepremierului pe reintegrare și Comisia specială de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare

Vizită de lucru la Dubăsari a vicepremierului pe reintegrare și Comisia specială de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian împreună cu deputații din cadrul Comisiei speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova și cu reprezentanții Biroului politici de reintegrare au efectuat o vizită de lucru în raionul Dubăsari.

În incinta Consiliului raional Dubăsari au fost purtate discuții cu autoritățile raionale, primarii localităților din raion, agenți economici și fermieri, fiind abordate problemele cu care se confruntă cetățenii din regiune.

A fost atrasă atenția asupra oportunităților de dezvoltare a localităților, reabilitarea infrastructurii și atragerea investițiilor pentru accelerarea procesului de modernizare a țării. În context, vicepremierul a  menționat că pe parcursul anilor 2011-2024 localitățile din Zona de Securitate, din raionul Dubăsari au beneficiat de alocații financiare prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării în valoare totală de peste 43.5  mln. lei, fiind valorificate resursele financiare pentru 154 de proiecte:

– 46 proiecte de dezvoltare și de modernizare a instituțiilor din sistemul educațional,

– 37 proiecte de reparație și dotare a edificiilor administrative, instituțiilor de cultură, sport și medico-sanitare,

-71 proiecte de amenajare a zonelor de agrement și a altor spații publice.

De asemenea, în cadrul ședinței, s-a discutat despre dificultățile ce țin de transportul public, reabilitarea infrastructurii rutiere, precum și problemele întâmpinate de fermierii, terenurile agricole ale cărora sunt situate după traseul Râbnița-Tiraspol.

Vicepremierul Oleg Serebrian a confirmat că proprietarii terenurilor agricole amplasate după traseul Rîbnița-Tiraspol vor primi compensații iar mijloacele financiare vor fi repartizate de către Consiliul raional Dubăsari. (https://gov.md/ro/content/programul-activitatilor-de-reintegrare-tarii-pentru-anul-2024-aprobat-de-executiv)

Pe parcursul vizitei sale în teritoriu Oleg Serebrian s-a documentat la fața locului cum decurg lucrările de amenajare a pieței comerciale din satul Coșnița, raionul Dubăsari, proiect finanțat prin intermediului Programului activităților de reintegrare a țării pentru anul 2024.

Share