Filat: Din Republica Moldova au plecat peste 220 mii oameni
„Afirmațiile Maiei Sandu precum că în rezultatul mandatului său de patru ani a păstrat familiile moldovenilor acasă este dincolo de bine și rău. În perioada mandatului Maiei Sandu, conform datelor statistice, din Republica Moldova au plecat peste 220 mii oameni (realitatea este mult mai tristă), oameni tineri care puteau și doreau să muncească acasă. Dacă în perioada 2010-2014 anual plecau 0.7 % raportat la populație, acum în perioada guvernării Maiei Sandu avem o rată a migrației de 2,65 %, record istoric absolut. Aici trebuie să adăugăm și cea mai mică natalitate , cel mai mic număr de nou – născuți în ultimii aproape 200 ani” – a constatat Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), într-o analiză publicată pe Facebook.
Politicianul a punctat unele lucruri „referitor la „Performanțele economice”:
– Produsul Intern Brut cumulat în perioada 2020-2024: +0.3 %
– Creșterea medie anuală a producției industriale 2020-2023: -0.5%
– Creșterea medie anuală a Producției Globale Agricole în valori reale: +0.4%
– Inflația: 62.3 %
– Creșterea reală a salariului mediu pe economie 2021-2023 constituie: + 0.2 %
– Datoria publică a Republicii Moldova, a crescut atât cât în precedenții 30 ani, înregistrând o dublare față de anul 2019 (an în care Maia Sandu era prim- ministru), ajungând la suma de 110 mld lei”.
Vlad Filat a spus, cu referire la locuri de muncă, că în prezent asistăm de fapt la o recuperare după crizele, șocurile economice. În consecință am ajuns doar la nivelul anului 2019. De menționat că, din 2020 până în 2023 numărul de angajați în economia tenebră s-a majorat cu 28000 persoane.
În ceea ce ține de piețe de desfacere, liderul PLDM a menționat: „Aduc aminte Maiei Sandu și întregii guvernări PAS că Republica Moldova are acces la piața europeană în regim de comerț liber odată cu intrarea în vigoare a Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană, care a fost semnat și ratificat în 2014. Problema este că în mandatul domniei voastre au fost închise piețele tradiționale din CSI”.
„Domeniul energetic. Gazul este extrem de important pentru economie, pentru competitivitate și atragerea investitorilor. În perioada 2020-2023 oamenii de afaceri din Republica Moldova au trecut prin cel mai mare șoc energetic din Europa. Conform datelor Eurostat prețul gazelor în Republica Moldova a înregistrat o creștere de 7,5 ori, sau de trei ori mai mult decât media în Europa.
Până la criză tariful pentru oamenii de afaceri din RM era de 1, 7 ori mai mic decât în UE, iar în criză de 1,6 ori mai mare decât în UE. Conform ultimelor date oficiale Eurostat (2023/S2) Moldova continuă să intre în top 10 țări din Europa cu cele mai mari tarife la gazele naturale pentru mediul de afaceri.
A nu se uita că în RM TVA la gaze este de 8%, iar în statele UE de 20%.
Despre ce atractivitate și competitivitate putem vorbi în aceste condiții?!
Dar lipsa totală de atitudine a actualei guvernări este în agricultura. Agricultorii, în mare parte sunt în pragul falimentului, unora fiindu-le executată roada și tehnica agricolă direct de pe câmp, iar guvernarea până în prezent nu oferă nici o perspectivă clară pentru acest domeniul, pentru acești oameni”, a mai relatat fostul Prim-ministru.
Vlad Filat a remarcat că, dincolo de cifre, presiunea asupra mediului de afaceri este fără de precedent. Plecarea Fujikura, Cloroplast, dar și multe alte situații sunt foarte grăitoare în acest sens.
„Sunt și alte date relevante, dar cred că cele prezentate sunt suficiente pentru a vedea dezastrul produs în patru ani de mandat al Maiei Sandu.
Viața bate filmul, Doamna Maia Sandu!”, a conchis el.