Avertisment: Rezistența la antibiotice o amenințare enormă la adresa sănătății
Cresterea rezistentei la antibiotice reprezinta o amenintare enorma la adresa sanatatii la nivel mondial’, a declarat, luni, la Geneva, directorul general al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, Margaret Chan, prezentând primul sondaj al organizatiei sale pe aceasta tema.
Aceasta rezistenta, a adaugat dr. Chan, citata de AFP, ‘a atins niveluri periculos de ridicate în toate partile lumii’.
Sondajul arata ca orice persoana poate fi într-o zi afectata de o infectie rezistenta la aceste medicamente.
Rezistenta la antibiotice, numita si antibiorezistenta, apare atunci când bacteriile evolueaza si devin rezistente la antibioticele utilizate pentru tratarea infectiilor, conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Acest flagel mondial este legat în special de consumul în exces de antibiotice si de utilizarea gresita a lor.
Dar aproape jumatate (44%) dintre persoanele care au participat la sondaj, care nu pretinde a fi exhaustiv si care a fost realizat de OMS în 12 tari, crede ca rezistenta la antibiotice nu este o problema decât pentru cei care abuzeaza de ele.
Doua treimi dintre respondenti sustin, de asemenea, ca nu exista nici un risc de infectie rezistenta la medicamente la persoanele care iau corect tratamentul cu antibiotice care le-a fost prescris.
‘În realitate, oricine poate, la un moment dat si în orice tara, sa sufere de o infectie rezistenta la antibiotice’, subliniaza OMS, care lanseaza, din 16 pâna în 22 noiembrie, prima ‘Saptamâna Mondiala pentru buna utilizare a antibioticelor’.
În luna aprilie, OMS a deplâns ca serviciile de sanatate din lume nu actioneaza suficient împotriva utilizarii abuzive a antibioticelor, care confera rezistenta la medicamente si determina decese cauzate de boli curabile.
‘Una dintre cele mai mari provocari de sanatate ale secolului XXI va necesita o schimbare la nivel mondial de comportament din partea persoanelor si societatilor’, a mentionat la rândul sau dr. Keiji Fukuda, reprezentant special al directorului general pentru rezistenta la antimicrobiene.
Pentru a realiza acest lucru, OMS vrea sa demonteze prejudecatile care circula pe aceasta tema.
Astfel, trei sferturi dintre persoanele interogate cred ca rezistenta la antibiotice apare atunci când organismul devine rezistent la antibiotice. În realitate, bacteriile – nu oamenii sau animalele – sunt cele care devin rezistente la antibiotice si raspândirea lor cauzeaza infectii dificil de tratat.
Pentru a pune capat acestui fenomen, OMS recomanda sa nu se ia antibiotice decât daca au fost prescrise de medic, sa se urmeze pâna la capat tratamentul prescris chiar si atunci când pacientii se simt mai bine, sa nu se foloseasca niciodata antibiotice ramase de la o prescriptie predecenta si sa nu se împrumute niciodata antibiotice altor persoane.