Aniversare. 30 de ani de la debutul Moldovei în competițiile oficiale. Victoria cu Georgia

Aniversare. 30 de ani de la debutul Moldovei în competițiile oficiale. Victoria cu Georgia

Pe 7 septembrie 1994 naționala Moldovei a debutat pe arena internațională într-un meci oficial. În acea zi de miercuri fotbaliștii noștri au produs o mare surpriză învingând la Tbilisi selecționata Georgiei cu scorul de 1-0 în cadrul preliminariilor EURO 1996.

VEZI UN  DOCUMENTAR DESPRE DEBUTUL MOLDOVEI ÎN EUROPA, VICTORIA CU GEORGIA (clic)

La începutul anilor ’90 ai secolului trecut se fac resimţite efectele modificărilor geopolitice de pe continentul european. În urma destrămării URSS și a Iugoslaviei, separării Cehoslovaciei, numărul ţărilor membre ale UEFA s-a majorat de la 34 la 48.

Calificările ediției a X-a a Campionatului European, faza finală a căruia urma să aibă loc în 1996, în Anglia, au fost stabilite să se desfăşoare în opt grupe preliminare. Dreptul de a accede la turneul final urma să fie obţinut de câştigătoarele de grupă şi şapte dintre echipele clasate pe locul secund (celelalte două rămase disputând un meci de baraj pe teren neutru). Sistemul de punctaj a fost de asemenea modificat, începând cu faza preliminariilor victoria valorând trei puncte în loc de două.

La 22 ianuarie 1994, în studiourile TV Granada Tour din parcul „Castlefield” al orașului Manchester s-au tras la sorți grupele preliminare ale EURO 1996. Moldova, care urma să debuteze oficial, a făcut parte din ultima urnă valorică și a nimerit în Grupa a 7-a alături de Germania (campioana mondială în 1990 și vicecampioana europeană en-titre), Țara Galilor, Bulgaria (locul 4 la ultimul campionat mondial), Georgia și Albania.

Pe data de 6 februarie 1994, la sediul Federației germane de fotbal din Frankfurt pe Main, a fost stabilit calendarul meciurilor din grupa noastră. Astfel, în partida de debut Moldova urma să întâlnească în deplasare Georgia.

După tragerea la sorți antrenorii și fotbaliștii moldoveni s-au arătat rezervați vizavi de șansele noastre în confruntarea cu gruzinii.

Ion Caras (antrenorul naționalei): „…totul este posibil în disputele noastre cu ele [Georgia și Albania]. Va conta în mod special și calendarul, rezultatele depinzând și de moralul ridicat sau subminat al unora sau altora la ora partidei”.

Alexandru Spiridon (căpitanul reprezentativei): „E o grupă interesantă… Trei formații – Albania, Moldova și Georgia – sunt echipe de același nivel și vor ținti locul patru”.

Emil Caras (fundașul selecționatei): „La moment, pentru naționala Moldovei, care e la început de cale, orice adversar este puternic… Dintre țările fostei URSS, Georgia e una dintre cele mai puternice. Dacă i-am avea adversari pe Azerbaidjan ori Armenia, cu care am și jucat un meci de verificare, ne-ar fi cu mult mai ușor”.

Până la debutul oficial Moldova a jucat trei partide amicale în 1994: la 16 și 20 aprilie cu SUA 1-1 (Kosse-pen.) și 0-3, la 2 septembrie cu Azerbaidjan 2-1 (Cleșcenco – 2).

Dacă din lotul Moldovei făceau parte doar fotbaliști de la Zimbru Chișinău și Tiligul Tiraspol, atunci la georgieni, pe lângă jucătorii de la Dinamo Tbilisi, antrenorul Alexandr Civadze putea conta pe o serie de „stranieri” de certă valoare, precum Kahaber Țhadadze de la Eintracht Frankfurt (Germania), Murtaz Șelia și Gheorghi Kinkladze de la FC Saarbrücken (Germania), Dmitri Kudinov de la Aris Limassol (Cipru), Temuri Kețbaia de la AEK Atena (Grecia), Mihail Djișkariani de la Dinamo Kiev (Ucraina), frații gemeni Șota și Arcil Arveladze de la Trabzonspor (Turcia), Ghia Guruli de la Le Havre (Franța), Rezo Arveladze de la FC Köln (Germania), David Kizilașvili și Gocia Gogriciani de la Omonia Nicosia (Cipru).

Preliminariile ediţiei a 10-a a CE (grupa VII)

Georgia – Moldova 0-1

A marcat: Igor Oprea (40).

7 septembrie 1994.

Tbilisi. Stadion: Boris Paiceadze. Spectatori: circa 62.000.

Au arbitrat: Ahmet Çakar; Muharrem Firuzbay, Turgay Güdü (toți din Turcia).

Cartonaşe galbene: Guruli (22’), Nemsadze (81’) / Secu (17’), Coşelev (47’), A. Stroenco (49’).

Georgia: Irakli Zoidze, Gheorghi Nemsadze, Kahaber Ţhadadze (cpt.), Murtaz Şelia, Mihail Kavelaşvili, Revaz Arveladze (69’ Zaza Revişvili), Arcil Arveladze, Gocia Djamarauli, Ghia Guruli (46’ Ghela Inalişvili), Gheorghi Kinkladze, Şota Arveladze.

Antrenor: Aleksandr Civadze.

Moldova: Vasili Coşelev (Tiligul), Serghei Secu (Tiligul), Serghei Nani (Zimbru), Serghei Stroenco (Tiligul), Valeri Pogorelov (Tiligul), Andrei Stroenco (Tiligul) înloc. 54’ Radu Rebeja (Zimbru), Igor Oprea (Tiligul), Alexandru Curtianu (Zimbru), Serghei Belous (Tiligul), Alexandru Spiridon (Zimbru, cpt.) înloc. 81’ Vladimir Kosse (Tiligul), Serghei Cleşcenco (Zimbru).

Antrenor: Ion Caras.

Așadar, primul meci oficial al naționalei Moldovei a rămas istorie, scria Victor Reniță în cronica meciului din ziarul „Fotbal Hebdo”. A rămas drept unul de care oricând ne vom aminti cu satisfacție. A învinge în deplasare Georgia, fiți de acord, nu e de ici-de-colo. Cu atât mai mult cu cât ai noștri porneau de departe cu șansa a doua. (…) În min. 40 tribunele care au scandat fervent tot meciul „Sakartvelo” („Georgia” în limba gruzină), „Goly”, „Dinamo” ș.a. au amuțit. Noi eram în delir, ai noștri au luat conducerea pe tabela de marcaj. Gooooooooool! 0-1 pentru Moldova! O jumătate de secundă nu-mi vine să cred ochilor, dar arbitrul arată la centru și ai noștri vin toți și angajează un meleu peste Oprea. Este, deci, adevărat. (…) Arbitrul Çakar fluieră finalul partidei – iar ai noștri se îmbrățișează la mijlocul terenului, vin și cei de pe bancă, încercăm o horă, dar nu toți o știu a juca. Nici asta însă nu contează. Important este că avem deja 3 puncte în clasament. Bucuria ce ne umple sufletele, ale tuturor celor ce eram la Tbilisi, se revarsă în vestiare. Noaptea primei victorii o trăim în vestiare, la hotel, în aeroportul Telavi, în aeronavă, în aeroportul Chișinău, unde ne întâlnește la ora 4 dimineața dl. Constantin Tampiza, președintele FMF. Am pășit cu dreptul. Am furnizat cea mai mare surpriză. Scandăm „Ole, Mol-do-va!”. Bine am venit în Europa”.

N-a rămas indiferent nici observatorul meciului, celebrul arbitru francez Michel Vautrot (printre altele, a arbitrat finala EURO 1988 dintre Olanda și URSS 2-0 și finala Cupei campionilor Europeni din 1986 dintre Steaua și FC Barcelona 2-0 la penaltyuri), care a declarat: „Un debut foarte frumos al echipei dumneavoastră pe arena continentală. Consider că a avut o evoluție inteligentă, adecvată întocmai condițiilor dictate astăzi de gazde. Tactic jocul oaspeților a fost pregătit impecabil, lucru care m-a frapat. (…) Dintre jucători i-aș remarca în mod deosebit pe Cleșcenco și Coșelev (desemnat cel mai bun jucător al partidei), notabilă este măiestria și talentul lui Curtianu. Ați observat, probabil, că le-am reținut numele, s-o știți, nu o fac întotdeauna…”.

Share