Ministra Finanțelor, în vizită la Ocnița

Ministra Finanțelor, în vizită la Ocnița

Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a efectuat o vizită de lucru în raionul Ocnița, unde a avut întrevederi cu reprezentanții mediului de afaceri și ai administrației publice locale (APL).

În cadrul discuțiilor cu oamenii de afaceri, au fost abordate subiecte de interes major pentru sectorul privat legate de administrarea fiscală, desfășurarea activității de antreprenoriat, aspecte legate de regimul vamal și importul produselor ș.a. Participanții și-au exprimat preocupările cu privire la diverse aspecte ale cadrului legislativ și au solicitat clarificări privind anumite prevederi fiscale.

„Suntem angajați să asigurăm o politică fiscală predictibilă și transparentă, care să stimuleze mediul de afaceri și să creeze condiții favorabile pentru investiții”, a declarat ministrul Finanțelor. În acest context, a fost menționată aprobarea, în luna iulie anul curent, a politicii bugetar fiscale și vamale pentru anul 2025, care vizează, inclusiv, simplificarea procedurilor și reducerea sarcinii administrative pentru agenții economici.

În discuțiile cu reprezentanții APL din Ocnița, au fost abordate teme precum salarizarea bugetarilor, transferurile bugetare și finanțarea proiectelor locale. În context, dna ministră a subliniat importanța cooperării dintre Ministerul Finanțelor și autoritățile publice locale menționând că parteneriatul cu autoritățile publice locale este esențial pentru implementarea cu succes a politicilor ministeriale și pentru a răspunde nevoilor cetățenilor.

De asemenea, agenda ministrei a inclus și vizite la Direcția Deservire Fiscală din Ocnița, precum și la punctele de trecere a frontierei din localitate, cu scopul de a se familiariza cu activitatea acestora și de a identifica eventualele probleme.

Prin această vizită, Ministerul Finanțelor își reafirmă angajamentul de a fi un partener de încredere atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru autoritățile publice locale, contribuind astfel la dezvoltarea economică a țării.

Share