Donald Tusk, în plenul Parlamentului: Am venit în fața dumneavoastră în calitate de prieten devotat și prieten loial
Republica Polonă va continua să susțină parcursul european al Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de Prim-ministrul Republicii Polone, Donald Tusk, în plenul Parlamentului Republicii Moldova. Discursul a fost ținut în fața deputaților, a reprezentanților societății civile, a studenților, precum și a agenților economici care au stabilit legături comerciale cu Republica Polonă.
Donald Tusk a efectuat o vizită oficială la Chișinău într-o perioadă istorică pentru țara noastră, când se înregistrează progrese importante în parcursul european al Republicii Moldova. În context, oficialul a povestit experiența Poloniei, care de 20 de ani este parte a familiei europene: „Sunteți în fața unei alegeri importante pe care Polonia a făcut-o acum 20 de ani. Aderarea la Uniunea Europeană a fost una dintre cele mai deștepte alegeri pe care au făcut-o polonezii în istorie și a fost benefică din toate punctele de vedere. Și nu e vorba de viziuni politice, dar de viața reală, iar Polonia, an de an, a înregistrat succese economice. Am venit în fața dumneavoastră în calitate de prieten devotat și prieten loial în eforturile pentru o Moldovă sigură, suverană și prosperă”, a declarat Donald Tusk.
La fel, Prim-ministrul Donald Tusk a accentuat că Republica Polonă va continua să susțină parcursul european al Republicii Moldova. „Veți putea conta întotdeauna pe Polonia, doar dacă veți exprima dorința de a continua acest proces istoric de construire a unei Moldove independente și integrată într-o Europă puternică și unită”, a adăugat oficialul polon.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, la rândul său, a mulțumit prim-ministrului polon pentru tot sprijinul acordat de Polonia țării noastre de-a lungul anilor, referindu-se, în discursul său, la zeci de exemple frumoase, care demonstrează bunele relații între cele două țări. „Republica Moldova trece printr-o perioadă istorică și are în față cea mai importantă decizie de la independență încoace. Am încredere că vom face alegerea corectă, deoarece cu toții ne dorim să trăim în pace la noi acasă. Noi simțim că în acest drum avem prieteni adevărați, iar Polonia este un prieten pe care ne putem baza”, a spus Igor Grosu.
Șeful legislativului a menționat că Republica Moldova simte sprijinul din partea Poloniei nu doar la nivel politic, dar și la nivelul producătorilor de vinuri și al agricultorilor noștri, care se bucură că vinurile și fructele moldovenești ajung pe mesele și rafturile magazinelor poloneze. „Republica Moldova a întârziat prea mult timp să se alăture familiei europene, de aceea avem încrederea că, fiind sprijiniți de partenerii noștri europeni, vom reuși. Sprijinul vostru ne arată că suntem pe calea cea dreaptă și ne încurajează să mergem înainte”, a subliniat Președintele Parlamentului.
Prim-ministrul Republicii Polone, Donald Tusk, s-a aflat, astăzi, într-o vizită la Chișinău, iar agenda a inclus întrevederi cu Premierul Dorin Recean și Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.