Andrei Spînu: Începând cu 2021, Guvernul a realizat cele mai mari investiții în satele și orașele din țară
Începând cu 2021, Guvernul a realizat cele mai mari investiții în satele și orașele din țară. Prin Programul Național „Satul European” și Proiectele de Dezvoltare Regională, au fost construite școli, grădinițe, apeducte, sisteme de canalizare, parcuri, terenuri sportive etc. Declarațiile au fost făcute de Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, informează OFICIAL.
Potrivit oficialului, în perioada 2021-2024, au fost investiți 2,8 miliarde MDL, o sumă mai mare decât cea alocată în întreaga perioadă 2010-2020 (11 ani).
„Bugetele executate și planificate pentru 2021-2027 sunt de trei ori mai mari decât totalul investițiilor realizate între 2010 și 2020;
În 2023, s-a investit o sumă record de 1,5 miliarde MDL, fonduri utilizate pentru finalizarea proiectelor din „Satul European” ediția 2022”, a spus el.
Andrei Spînu a mai spus că, pentru perioada 2025-2027, sunt planificați minimum 2,4 miliarde MDL pentru finanțarea celor 612 proiecte din „Satul European” ediția 2024.
„Guvernul continuă să construiască și să dezvolte satele și orașele noastre”, a conchis el.