Numărul membrilor de partid a scăzut în 2023
În anul 2023 a scăzut semnificativ numărul de membri de partid din Republica Moldova. Cu 61 de partide înregistrate, numărul de membri, anul trecut, a ajuns la 187 424 – aproape la numărul de membri declarați de 46 partide în anul 2019 – 152 640. Comparativ cu anul 2022, când erau 256 708 membri, numărul a scăzut cu peste 69 000. Constatările se conțin în Raportul Promo-LEX „Finanțarea partidelor politice în 2023”, informează OFICIAL.
Totodată, potrivit raportului, în 2020 numărul de membri de partid era similar celui din 2022 – 255 270 membri, iar în 2021 a fost cel mai mare număr de membri raportați de partide în ultimii 5 ani – 304 713.
„Constatăm că creșterea numărului de partide politice înregistrate nu este însoțită și de o creștere a numărului de membri de partid. Situația descrisă în mare parte se explică prin declararea de către Curtea Constituțională a ex-Partidului Politic „ȘOR” drept neconstituțional, ceea ce a dus la radierea acestuia din registrul de stat al partidelor politice. În rezultat, cei 48 263 de membri raportați de ex-PPȘ (30 iunie 2022) nu se mai regăsesc în prezent în rapoartele financiare prezentate la CEC.
O altă cauză ar putea fi micșorarea numărului de membri obligatorii pentru a înregistra un partid politic (de la 4 000, până în august 2020 – la 1 000, din august 2020)”, au explicat experții.
E de menționat că, pentru anul 2023, cei mai mulți membri de partid au fost raportați de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (14 220), Partidul Acțiune și Solidaritate (12 602) și Partidul Liberal (10 600). Comparativ cu anul 2022, cea mai mare creștere a numărului de membri de partid a fost raportată de PAS (+1 951 de membri) și Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (+1 260 de membri), iar cea mai mare descreștere – de Partidul Forța Diasporei (- 4 991 de membri) și Partidul Voința Poporului (- 1832 de membri).