Președintele PDM: Sunt convins că vom fi în viitorul Parlament și suntem dispuși să discutăm cu PAS

Președintele PDM: Sunt convins că vom fi în viitorul Parlament și suntem dispuși să discutăm cu PAS

Boris Foca, președintele interimar al Partidului Democrat Modern (PDM), este convins că formațiunea pe care o conduce va accede în viitorul Parlament, ce urmează să fie ales în anul 2025, informează OFICIAL. 

În cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova, politicianul a spus că, membrii formațiunii nu se dezic de trecutul lor, în mare parte fiind descendenți ai Partidului Democrat din Moldova.

„Istoria nu o putem șterge. Am fost membri ai unui partid, am avut diferiți lideri, au fost proiecte bune și mai puțin bune. Acesta este trecutul nostru. Ni-l asumăm. Am fost mai puțin vocali. Nu putem veni cu o retorică învechită. Am discutat cu colegii despre viziunea noastră, despre ce ofertă avem pentru oameni”, a relatat Boris Foca.

Conducătorul PDM a spus că bunăstarea economică este cheia de bază a viziunii partidului.

„Atunci când R. Moldova va fi bine economic, atunci când ești liniștit că avem drumuri bune, salarii decente oficiale, copilul merge la o școală bună – atunci vom putea discuta despre Este sau Vest, identitate, limbă etc…”, a mai spus el.

Boris Foca a precizat că, bazinul lor electoral este de centru, astfel că în alegerile parlamentare din 2025 se vor concentra anume pe acest segment, care reprezintă cam 20% din electorat.

„Cu siguranță suntem un partid proeuropean. Suntem convinși că vom accede în Parlament, alături de PAS, și suntem deschiși la discuții”, a mai spus politicianul.

Prezent în studio, deputatul PAS, Vasile Grădinaru a spus că, faptul că formațiunea din care face parte a guvernat de una singură înseamnă și-a asumat și succesele și eșecurile. „Acum mergem și spunem la oameni despre rezultate. Avem contact intens cu alegătorii. Personal colectez semnături în sectorul Botanica și vreau să vă spun că am avut coadă la cortul PAS.  Măria Sa, alegătorul va decide cine va fi la guvernare, dar cetățenii trebuie să vadă ce e partid get-beget european. Oricum, orice decizie care va ajuta in integrarea Moldovei în Uniunea Europeană o vom îmbrățișa”, a spus Vasile Grădinaru.

Share