Guvernul a aprobat Programul național de specializare inteligentă a Republicii Moldova pentru anii 2024 – 2027 „Smart Moldova”

Guvernul a aprobat Programul național de specializare inteligentă a Republicii Moldova pentru anii 2024 – 2027 „Smart Moldova”

Sectorul de afaceri și domeniile cercetării și inovării vor coopera mai eficient, prin intermediul Programului național de specializare inteligentă a Republicii Moldova pentru anii 2024-2027 „Smart Moldova”, aprobat, astăzi, de Executiv.

Printre principalele obiective ale programului sunt: dezvoltarea antreprenoriatului inovațional, utilizarea largă a inovațiilor pentru atenuarea problemelor sociale, asigurarea unei creșterii economice inteligente, sustenabile și incluzive. De asemenea, se va pune accent pe creșterea capacităților resurselor umane, implicate în activități de cercetare, inovare și în antreprenoriatul inovațional.

Domeniile vizate în mod special sunt: agricultura, tehnologia informației și comunicațiilor, energia, biomedicina și biofarmaceutica. Astfel, nișele de dezvoltare inteligentă țin de aplicarea biotehnologiilor avansate în agricultură, micro/nanomaterialele și ingineria electronică, energia alternativă, medicina personalizată și altele.

Costul estimativ pentru implementarea programului este de peste 163 de milioane de lei, dintre care 50 de milioane de lei urmează să fie alocate din bugetul de stat, iar 113 milioane de lei vor fi accesate din fonduri externe – Comisia Europeană, Banca Mondială și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei.

Share