Andrei Năstase: Aș vrea ca aniversarea din acest an să intre în istorie ca momentul în care ne-am trezit cu toții la realitate și am redat cu adevărat libertatea acestei țări și oamenilor, dezbinați astăzi ca niciodată

Andrei Năstase: Aș vrea ca aniversarea din acest an să intre în istorie ca momentul în care ne-am trezit cu toții la realitate și am redat cu adevărat libertatea acestei țări și oamenilor, dezbinați astăzi ca niciodată

Andrei Năstase, candidat desemnat la funcția de Președinte al Republicii Moldova, afirmă că, în acest an, Ziua Independenței este sărbătorită într-un context special, acela în care moldovenii se pregătesc să își aleagă un nou președinte.

„Aș vrea ca aniversarea din acest an să intre în istorie ca momentul în care ne-am trezit cu toții la realitate și am redat cu adevărat libertatea acestei țări și oamenilor, dezbinați astăzi ca niciodată”, a precizat el.

Politicianul a spus că este mândru de patria sa din mai multe motive și, totodată, a vorbit despre lucrurile pe care ar trebuie să le schimbăm.

„Sunt mândru de Moldova noastră pentru felul în care ține la valorile ei tradiționale, într-un moment în care lumea se transformă rapid și țările seamănă tot mai mult unele cu altele. Cu bune și cu rele, încă suntem autentici și știm să trăim viața frumos, să ne bucurăm de familiile noastre, de părinții si de buneii noștri, de ceea ce avem frumos în jur. În același timp, suntem o țară cu oameni ambițioși și talentați – sportivi, artiști, dar și oameni din alte sfere de activitate, care au ajuns pe cele mai înalte podiumuri ale lumii, iar asta în mare parte fără sprijinul statului, pe propriile puteri.

Imaginați-vă doar, dacă am reuși într-o zi să aducem înapoi măcar un sfert din acești oameni, împreună cu cei din țară, am duce Moldova la un cu totul alt nivel de dezvoltare.

Vreau să vă mai spun din propria experiență din perioada protestelor anti oligarhice că avem un popor curajos și puternic. Îmi amintesc cu mare emoție ce forță simțeam atunci din partea acestor oameni dedicați țării și vă spun categoric că niciodată nu aș fi putut merge până la capăt dacă nu aveam această energie fantastică a oamenilor. Aș vrea ca fiecare dintre voi să poată simți această energie puternică, pentru că e o sursă extraordinară de mobilizare.

Toate aceste valori ale poporului nostru există, sunt o realitate. Și atunci apare întrebarea – de ce nu evoluăm? Ca orice popor avem și bune și rele, iar la noi partea mai rea e călcatul pe aceeași greblă, cum spune o vorbă, un călcat pe greblă care ne-a pricopsit cu guvernări controversate care ne-au furat speranța de a trăi o viață mai bună”, a menționat candidatul la șefia statului.

Andrei Năstase a remarcat că „de 33 de ani Moldova se învârte într-un cerc vicios, condusă de oamenii aserviți intereselor străine, oligarhi, falși proeuropeni, cu toții de fapt conduși din umbră de oligarhi și diferite forțe din exterior. Atât de tare ne învârtim în acest cerc încât am amețit și nu am realizat cine sunt acei politicieni, cine îi conduce și care sunt interesele lor. Nu am realizat că niciodată nu am avut un conducător independent sau o guvernare liberă, nu au fost niciodată liberi și nici nu au vrut să facă ceea ce trebuie pentru oameni, nu ceea ce le trebuie străinilor”.

„Acești politicieni au condus Moldova ca pe o bucată de pământ scoasă la mezat, nu ca pe o țară unde trăiesc oameni care au griji și nevoi, drepturi și libertăți. Toți acești ani, țara noastră a fost tranzacționată în diferite feluri, furată și batjocorită, iar asta de multe ori sub privirile partenerilor externi de la cel mai înalt nivel. Și așa am ajuns să vorbim de zeci de miliarde finanțare externă în Moldova din care oamenii nu au văzut nimic, toți banii veniți din exterior, ajutoare și credite ce vor trebui restituite, au fost folosiți în menținerea la putere a impostorilor

Întreaga societate este ținută mereu pe baricade. Azi, societatea are de înfruntat, pe de o parte un partid care deține toate pârghiile puterii și care, după ce a dezamăgit, nu se sfiește să ne taie accesul la presă, să ne blocheze, să ne jignească și să inventeze minciuni pentru a ne denigra și a se menține cu orice preț la putere, dar și într-o luptă cu oligarhii care râvnesc să revină la putere cu orice preț, profitând de incompetența și neputința guvernării de a face ordine, dreptate și o viață mai bună oamenilor. Doar o societate unită poate scăpa și de unii, și de alții.

De la independență încoace au plecat din țară 1,5 milioane de moldoveni. În 8 din acești 33 de ani, actuala președinte a fost la guvernare, cu partide din care a făcut parte sau pe care le-a condus și le conduce. Și mai trist e că cei mai mulți moldoveni au plecat din țară chiar în perioada actualei președinte și a guvernării sale incompetente, direct responsabile de distrugerea a zeci de mii de familii prin separarea lor, de toți copiii lăsați acasă de părinții care au plecat disperați să muncească în străinătate.  Au alungat tinerii din țară, iar pe bătrâni i-au lăsat la mila lui Șor. Cum ar putea oamenii să trăiască mai bine într-o țară în care ei nu contează, nu-i vede nimeni și sunt tratați cu o uriașă lipsă de respect?

Iată doar un exemplu actual, președinta încearcă să profite de încă o călcare pe greblă a societății, și-a ales ca slogan electoral “Pentru Moldova”. Asta face cea care timp de 4 ani nu a fost absolut deloc preocupată de politica internă a țării și de oamenii ei, totul a făcut pentru interesele altor țări și ale incompetenților din PAS. Câtă ipocrizie! Și-a schimbat culoarea electorală din galben în albastru, ca să vă păcălească, să nu o mai asociați cu guvernarea dezastruoasă a lui Spînu și PAS. De parcă nu i-ar fi protejat în toți acești ani. Dacă vă amintiți, exact așa a făcut și Plahotniuc, disperat că nu are rezultate la guvernare a venit cu același slogan Pentru Moldova și a schimbat culoarea și sigla partidului. Atât Maia Sandu cât și Plahotniuc au apelat la tehnici de manipulare și înșelare a poporului. Iată acesta este nivelul lor de respect față de oameni. Iată așa își amână ei plecarea. Dar viața noastră trece și nu mai apucăm să trăim în liniște și bunăstare la noi Acasă”, a mai evidențiat fostul ministru.

Andrei Năstase, totodată, s-a adresat cetățenilor, îndemnându-i să se gândească la viitorul pe care și-l doresc pentru Republica Moldova.

„Dragi prieteni,

În fiecare an de sărbătoarea independenței constatăm că țara noastră e tot mai săracă, oamenii sunt tot mai necăjiți, cei mai mulți tineri aleg să plece în străinătăți.

Visul meu e să fac oamenilor o viață mai bună și dreptate aici, în Moldova, să opresc exodul, să întoarcem la casele lor oamenii care au plecat, să-i întoarcem la familiile lor, să simtă în sfârșit că Moldova le aparține lor, nu unor forțe străine sau unor profitori.

Eu și familia mea știm cum e să trăiești prin străinătăți, persecutați fiind de un regim cu care ne-am luat de piept.

Cum spuneam și cu alte ocazii, imediat ce am răsturnat regimul Plahotniuc, eu mi-am adus acasă familia mea. Oricât încearcă trolii lui Spînu să ne denigreze pe rețelele de socializare, realitatea este că noi suntem aici pentru a munci la reconstrucția țării.

Vrem să facem asta împreună cu cei care au rămas acasă, mulți dintre ei au suferit și suferă din cauza incompetenței acestei guvernări, iar scopul meu este să scoatem Moldova din mâinile acestora și să o facem un loc în care să putem trăi în sfârșit liber și bine.

Actuala președinte nu a reușit să facă asta pentru că nu poate. Observați că moldovenii nu doar că nu au revenit, dar au plecat în număr și mai mare, tot mai multe familii sunt destrămate, copiii sunt afectați grav. Nu știu dacă dânsa înțelege ce înseamnă o familie despărțită? Dacă poate să vadă că țara noastră e formată din familii, din oameni reali și buni, nu dintr-o masă de manevră pe care o folosește pentru a obține în scop personal sprijin financiar extern pe care mai apoi oamenii, generațiile de azi și viitoare îl vor restitui.

Cred că înainte de orice mesaje sau acțiuni festiviste, actuala guvernare ar fi trebuit să îngenuncheze pe fastuoasa scenă pe care a instalat-o în PMAN și să ceară scuze moldovenilor pentru dezamăgirea produsă, pentru că au încălcat toate promisiunile făcute în acel loc simbolic înainte să ajungă la putere.

În loc să facă asta, ei cheltuie milioane pentru concerte inutile, făcând campanie electorală mascată de Ziua Națională. Exact așa vor conduce țara și în următorii ani, dacă vor primi din nou votul.

Dragi prieteni,

Mesajul meu de azi trebuie privit ca unul plin de realism și ca un imbold la reflecție, fiecare din noi să ne gândim astăzi cum vrem să trăim în următorii 4 ani în această țară. O reflectare constructivă la rolul și responsabilitatea pe care le avem fiecare dintre noi pentru Republica Moldova.

În același timp vă invit ca de Ziua Națională să ne bucurăm de tot ceea ce avem valoros ca popor, să ne amintim cât de puternici și curajoși suntem, să rupem împreună acest cerc vicios și să demonstrăm că a fi pentru Moldova înseamnă altceva decât sloganul preluat de Maia Sandu de la Plahotniuc, înseamnă un crez, înseamnă un mod de acțiune, înseamnă libertate și independență și, cel mai important, înseamnă dedicație pentru țara și poporul tău.

Cred cu tărie că aniversarea Zilei Independenței din acest an va intra în istorie ca momentul în care Moldova își va recăpăta cu adevărat independența confiscată”, a mai spus candidatul la funcția de Președinte al țării.

Share