Maia Sandu l-a primit la Președinție pe Olaf Scholz: Germania rămâne un prieten de nădejde al Republicii Moldova
Șefa statului a avut o întrevedere cu cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, care întreprinde o vizită de lucru în țara noastră.
Președinta Maia Sandu și cancelarul Scholz, venit la Chișinău la invitația Președintei, au discutat despre integrarea europeană a Moldovei și susținerea Germaniei în acest proces. „Suntem încrezători că, având parteneri precum Germania, vom avea succes în realizarea obiectivului național, cel de a pregăti Moldova pentru aderare până în 2030”, a menționat Președinta Maia Sandu.
Șefa statului a precizat că Germania este al cincilea cel mai important partener comercial al Republicii Moldova și al șaptelea cel mai mare investitor, contribuind la crearea a mii de locuri de muncă în toată țara. „Germania rămâne un prieten de nădejde al Republicii Moldova, sprijinindu-ne în eforturile de a îmbunătăți viața cetățenilor noștri. Avem o susținere puternică din partea partenerilor externi, dar acum depinde de fiecare dintre noi, aici, acasă, să facem pașii necesari pentru a deveni cât mai curând țară membră a marii familii europene”, a mai subliniat Președinta Maia Sandu.