Maia Sandu, despre programul „Satul European”: „Peste 1 milion de oameni vor beneficia de aceste proiecte”
Șefa statului susține că planul de modernizare a localităților, inițiat în 2022, dă roade. „Satul European” este cel mai de impact program de dezvoltare locală și construcție a infrastructurii de la independență încoace”, afirmă Președinta Maia Sandu. Șefa statului precizează că deja au fost investite circa 1,8 miliarde de lei în 906 localități. „Este pentru prima dată când o guvernare investește sume atât de mari într-un timp atât de scurt în îmbunătățirea condițiilor de viață în localitățile din țară”, remarcă șefa statului.
Președinta mai subliniază că în ediția a 2-a a „Satului European”, au participat cu proiecte peste 80% din primăriile din țară, fapt care denotă că acest program este atât de important pentru toți – și pentru cetățeni, și pentru dezvoltarea satului. Au fost selectate 612 localități din toate colțurile Moldovei unde Guvernul va investi bani. În peste 200 de sate, vor fi construite rețele de apeduct și canalizare. De asemenea, în peste 50 de sate vor fi construite rețele de iluminat stradal.
„Vom renova 52 de grădinițe, 37 de gimnazii, 62 de complexe sportive, 63 de case de cultură. Vom construi 36 de parcuri fotovoltaice în 30 de sate ca oamenii să aibă acces la energie verde, mai ieftină și mai curată. De exemplu, în satele Telița din Anenii Noi, Mihuleni din Șoldănești sau Cișmichioi din UTA Găgăuzia vom duce apă, iar satele Zaim din Căușeni, Inești din Telenești și Ghelăuza din Strășeni vor avea sistem de canalizare. Satul Petreni din Drochia va avea complex de agrement și sport, satul Bumbăta din Ungheni va avea stadion de minifotbal. Satul Hiliuți din Rîșcani va avea o casă de cultură renovată, iar satul Văsieni din Ialoveni va avea o grădiniță reparată și dotată”, mai notează șefa statului.
Președinta remarcă că peste 1 milion de oameni vor beneficia de aceste proiecte. „Fondurile alocate se ridică la 2,5 miliarde de lei și arată beneficiile concrete ale apropierii noastre de Uniunea Europeană. Le mulțumesc primarilor și tuturor echipelor din administrația centrală și locală care muncesc să transforme localitățile noastre în localități europene. Anume așa construim o viață bună acasă”, mai punctează șefa statului.