La Biblioteca Națională va fi organizată expoziția „Autori basarabeni în lume”
În contextul Zilelor Diasporei, marcate pe 17 – 18 august 2024, Biblioteca Națională a Republicii Moldova organizează expoziția tematică „AUTORI BASARABENI ÎN LUME”.
Zilele Diasporei sunt organizate anual, în luna august, de către Guvernul Republicii Moldova. Evenimentul are drept scop promovarea dialogului între diasporă și țară, precum și mobilizarea cetățenilor de pretutindeni, a asociațiilor diasporale și a societății civile într-un efort comun de promovare, susținere și dezvoltare a Republicii Moldova.
Structura expoziției reflectă faptul că, deşi trăiesc dincolo de frontiere nenumărate, nimic nu le-a putut lua concetățenilor nostril sentimentul că sunt o parte a neamului românesc.
În contextul proceselor migraţionale care au vizat cetăţenii moldoveni începând cu anii 1990 se prefigurează un fenomen cultural/literar extrem de interesant, care a luat amploare. Mulți autori migranţi se regăsesc printre cei plecaţi din Republica Moldova peste hotare. Lucrările publicate de ei, în Republica Moldova sau peste hotare, în română sau în alte limbi (italiană, spaniolă, franceză etc.) au o tematică foarte diversă. La începuturi, în anii 2000, erau apariţii şi cazuri singulare. Astăzi activitatea autorilor migranţi are un impact considerabil pe plan social-cultural, dar şi politic, contribuind la aprofundarea relaţiilor bilaterale dintre ţări, la cunoaşterea reciprocă mai bună pe plan cultural, la dezvoltarea relaţiilor de colaborare dintre edituri şi asociaţii de creaţie: a scriitorilor, artiştilor plastici, jurnaliştilor etc.
Expoziția este structurată tematic și cuprinde circa 100 de documente. Printre documentele expuse se regăsesc cărți editate în Chișinău și peste hotarele țării semnate de Pavel GOMA, Lilia BICEC – ZANARDELLI, Liliana COROBCA, Iurie BOJONCĂ, Tatiana ȚÎBULEAC, Olga CĂPĂȚÎNĂ, Varvara-Valentina CORCODEL, Efim CHICU, Alexandra PITLIK-ZACON, Olga IRIMCIUC, Vasile ERNU ș.a., volumele „Basarabenii în lume”, editate de Biblioteca Națională a Republicii Moldova, ediții periodice despre diasporă.
Expoziția poate fi vizitată începând cu la BNRM (str. 31 august 1989, 78A, blocul central, spațiul expozițional etajul II).