Un tânăr de 16 ani și-ar fi ucis mama
Poliția din Strășeni a fost sesizată, puțin după miezul nopții, de către un tânăr care a declarat că și-ar fi omorât mama.
La fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că suspectul, un tânăr de 16 ani din Strășeni, și-ar fi ucis la domiciliu propria mamă.
Preliminar, victima ar fi avut un conflict cu feciorul său, în timpul căruia ultimul i-a aplicat multiple lovituri, iar din cauza traumelor primite, femeia de 39 de ani a decedat la fața locului.
Polițiștii au reținut suspectul pentru 72 de ore.
Anterior acesta a fost cercetat penal pentru furt.
Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru violență în familie, acțiune intenționată comisă de un membru al familiei în privința altui membru al familiei manifestată prin: maltratare și alte acțiuni violente, care au cauzat decesul victimei.