Din 7 septembrie vor fi aplicate noi reguli privind modul de testare alcoolscopică a șoferilor

Din 7 septembrie vor fi aplicate noi reguli privind modul de testare alcoolscopică a șoferilor

Inspectoratul General al Poliției informează conducătorii auto că, începând cu 7 septembrie 2024, intră în vigoare noile modificări legislative ale Regulamentului privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei, Codului Penal și Codului Contravențional.

Astfel, urmează a fi majorate concentrațiile de alcool pentru starea de ebrietate alcoolică, prevăzute în Regulamentul privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei, după cum urmează:

,,Se atestă ca stare de ebrietate alcoolică:

a)cu grad minim – în caz de stabilire a concentrației de alcool de la 0,3 g/l până la 0,7 g/l în sânge sau de la 0,15 mg/l până la 0,35 mg/l în aerul expirat;

b) cu grad avansat – în caz de depășire a concentrației de alcool de 0,7 g/l în sânge sau de 0,35 mg/l în aerul expirat”.

Totodată, este înăsprită răspunderea juridică pentru conducerea vehiculului în stare de ebrietate alcoolică sau narcotică, conform Codului Contravențional și Codului Penal.

Pentru conducerea vehiculului cu depășirea limitelor de alcool admisibile, șoferii riscă să fie sancționați contravențional conform art. 233 Cod Contravențional al Publicii Moldova:

https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=143538&lang=ro

,,Articolul 233 – Conducerea vehiculului cu depășirea limitelor de alcool admisibile.

(1) Conducerea autovehiculului de către o persoană care are o concentrație de alcool în sânge ce depășește 0,3 g/l sau de vapori de alcool în aerul expirat ce depășește 0,15 mg/l, dacă fapta nu constituie infracțiune,

se sancționează cu amendă de la 35 000 la 50 000 de lei sau cu arest contravențional de la 10 la 15 zile, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la 3 ani.

(2) Predarea cu bună-știință a conducerii autovehiculului către o persoană care se află în starea menționată la alin. (1)

se sancționează cu amendă de la 35 000 la 50 000 de lei sau cu arest contravențional de la 10 la 15 zile, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la 3 ani.

(3) Conducerea vehiculului, altul decât cel prevăzut la alin. (1), de către o persoană care are o concentrație de alcool în sânge ce depășește 0,3 g/l sau de vapori de alcool în aerul expirat ce depășește 0,15 mg/l, dacă fapta nu constituie infracțiune,

se sancționează cu amendă de la 5 000 la 12 500 de lei sau cu arest contravențional de la 10 la 15 zile.

(4) Acțiunile prevăzute la alin. (1) și (2) săvârșite de către o persoană care nu deține dreptul de a conduce autovehicule sau care este privată de dreptul de a conduce autovehicule ori în privința căreia a fost anulat dreptul de a conduce autovehicule, dacă fapta nu constituie infracțiune,

se sancționează cu amendă de la 40 000 la 65 000 de lei sau cu arest contravențional de la 10 la 15 zile”.

În cazul conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanțe, șoferii riscă să fie cercetați penal, conform art.2641 Cod Penal al Republicii Moldova:

https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=143535&lang=ro#

,,Articolul 2641 – Conducerea mijlocului de transport cu depășirea limitelor de alcool admisibile sau în stare de ebrietate produsă de alte substanțe

(1) Conducerea mijlocului de transport de către o persoană care are o concentrație de alcool în sânge ce depășește 0,7 g/l sau de vapori de alcool în aerul expirat ce depășește 0,35 mg/l ori care se află în stare de ebrietate produsă de substanțe stupefiante și/sau de alte substanțe cu efecte similare

se pedepsește cu amendă în mărime de la 75 000 la 125 000 de lei sau cu închisoare de la 1 la 3 ani, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

(2) Predarea cu bună-știință a conducerii mijlocului de transport către o persoană care se află în starea menționată la alin. (1), dacă această acțiune a provocat urmările indicate la art. 264,

se pedepsește cu amendă de la 75 000 la 125 000 de lei sau cu închisoare de la 1 la 3 ani, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

(3) Refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică și/sau testarea antidrog, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical

se pedepsește cu amendă de la 100 000 la 150 000 de lei sau cu închisoare de la 1 la 4 ani, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

(4) Consumul de alcool, de substanțe stupefiante și/sau de alte substanțe cu efecte similare, cu excepția consumului de medicamente cu efecte similare substanțelor psihotrope, de către conducătorul mijlocului de transport implicat în accident rutier, până la testarea alcoolscopică și/sau testarea antidrog sau până la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei,

se sancționează cu amendă de la 100 000 la 150 000 de lei sau cu închisoare de la 1 la 4 ani, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

(5) Faptele prevăzute la alin. (1)–(4) săvârșite de către o persoană care nu deține permis de conducere ori care este privată de dreptul de a conduce mijloace de transport sau în privința căreia a fost anulat dreptul de a conduce mijloace de transport

se pedepsește cu amendă de la 125 000 la 150 000 de unități convenționale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani”.

Inspectoratul General al Poliției amintește tuturor șoferilor despre riscul conducerii vehiculelor în stare de ebrietate alcoolică și/sau narcotică, atât pentru propria viață dar și pentru siguranța celorlalți participanți la traficul rutier – indiferent de sancțiune.

Share