Eremei Priseajniuc: PSDE va promova integrarea europeană și va susține referendumul din 20 octombrie

Eremei Priseajniuc: PSDE va promova integrarea europeană și va susține referendumul din 20 octombrie

Eremei Priseajniuc, vicepreședintele Partidului Social Democrat European, a declarat că, PSDE susține integrarea europeană și va participa la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE), în calitate de concurent electoral, care va promova acest plebiscit planificat pentru 20 octombrie curent, informează OFICIAL. 

„Noi deja discutăm în teritoriu, cu membrii, despre prioritățile integrării europene. Am lansat și Campania „Salvăm Referendumul”. Noi deja vedem beneficiile. La momentul de față, noi avem deciziile Biroului permanent, vom promova integrarea europeană și vom susține referendumul”, a spus el în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RLive.

Eremei Priseajniuc a spus că, există anumite riscuri, în contextul desfășurării în aceeași zi a alegerilor prezidențiale, și e firesc faptul ca partidul să desemneze un candidat din interior.

„Trebuie să fie clară poziția persoanei care va reprezenta partidul… Un candidat din interiorul partidului, așa era firesc să fie. Cel puțin mesajele care vin din partea unor persoane propuse, care pretind a fi candidațți ai PSDE, vin în detrimentul viziunilor partidului, la care s-a muncit foarte mult în echipă”, a explicat el.

Share