CUB nu-l susține pe Octavian Țîcu la prezidențiale și pleacă din Blocul „Împreună”
Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, partid din cadrul Blocului „Împreună”, nu-l va susține pe Octavian Țîcu la alegerile prezidențiale din această toamnă, rezervându-și dreptul să susțină candidatul pe care și-l doresc membrii CUB, informează OFICIAL.
„Am constatat că proiectul acestui bloc se confruntă cu mai multe nefuncționalități. Acestea sunt legate de niște jocuri din culise și improvizații. Acest lucru explică de ce în ultimele 3 luni am văzut absență totală a Blocului, deși noi am încercat să venim cu acțiuni…
Sigur că cele mai grave probleme legate de bloc sunt legate de un anumit gen de șantaj, pe care noi nu putem să-l acceptăm. E vorba de un șantaj să fuzionăm, dar noi nu putem renunța la identitatea și principiile noastre…
În al doilea rând, am observat că decizii importante sunt insuflate de actori din afara Blocului”, a explicat politicianul.
Igor Munteanu a spus că, CUB nu poate susține un candidat docil actualei guvernări și conservator, ceea ce contravine formațiunii, care este liberală.
„Forurile staturile ale CUB își retrag sprijinul pentru candidatul propus de Platforma DA, și respectiv de Bloc, rezervându-și dreptul să susțină candidatul pe care și-l doresc membrii partidului.
Această decizie ne desprinde definitiv de orice asociere cu Blocul „Împreună”. Noi rămânem fideli idealurilor noastre”, a subliniat liderul CUB.