Oleg Serebrian a mers în comuna Fârlădeni și a discutat cu reprezentanții APL, consilieri locali, cadre didactice, medicale și locuitorii comunei

Oleg Serebrian a mers în comuna Fârlădeni și a discutat cu reprezentanții APL, consilieri locali, cadre didactice, medicale și locuitorii comunei

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian în comun cu președintele raionului Căușeni, reprezentanții Oficiului teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat și ai Biroului politici de reintegrare au efectuat o vizită de lucru în comuna Fârlădeni, unde a avut întâlniri cu reprezentanții administrației publice locale, consilieri locali, cadre didactice și medicale, agenți economici și locuitori ai satului.

În cadrul dialogului au fost abordate subiecte legate de dezvoltarea comunității, necesitatea îmbunătățirii condițiilor în infrastructura rutieră, educațională și culturală, precum și posibile măsuri de modernizare a principalelor obiective de utilitate publică.

Vicepremierul a subliniat importanța intensificării interacțiunii dintre autoritățile publice locale și cele centrale în vederea gestionării eficiente a problemelor existente în beneficiul cetățenilor. Totodată, autoritățile locale au fost încurajate să participe activ la competițiile de proiecte de dezvoltare comunitară finanțate de către partenerii externi.

De asemenea, vicepremierul s-a documentat la fața locului cu realizările proiectelor implementate prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării, inclusiv la grădinița ,,Prichindel” și Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu”. Pe parcursul perioadei 2012-prezent, prin intermediul programului respectiv, în satul Fârlădeni au fost implementate proiecte în sumă de 2,5 mln. de lei.

Share