Adresare către cetățenii Republicii Moldova din diaspora. Irina Vlah: „Avem nevoie de poziţiile voastre publice pentru a-i face pe cei din PAS să vadă în cetăţeni oameni”
Irina Vlah, fondator şi preşedinte al „Platformei Moldova”, pretendent la funcția de președinte al Republicii Moldova, a venit astăzi cu o nouă adresare – de această dată către cetățenii Republicii Moldova din diasporă, îndemnându-i să fie la fel de activi ca şi anterior, să se expună la teme dureroase pentru Moldova, să vină cu propuneri și poziții, pentru ca guvernarea actuală să se responsabilizeze, să nu vadă în diaspora „doar voturi”, „dar nişte cetăţeni conştienţi, bine informaţi, cu poziţii civice clare”.
„Dragi compatrioţi! Dvs. tot timpul aţi jucat un rol important în procesele ce au loc în Republica Moldova, chiar dacă sunteţi departe de casă. Pe lângă faptul că ne reprezentaţi onorabil în ţările în care sunteţi şi faceţi o bună imagine Republicii Moldova peste hotare, reuşiţi să influenţaţi şi starea de lucruri acasă – pentru mulţi cetăţeni din ţara noastră sunteţi adevărate puncte de reper. Chiar şi autorităţile, atunci când simt această necesitate, apelează la ajutorul şi implicarea dvs.
Acum, noi, cei rămaşi acasă, avem din nou nevoie de ajutorul dvs. – opoziţia şi o bună parte din cetăţenii din ţară depun eforturi considerabile pentru a educa guvernarea în spiritul corectitudinii, transparenţei, dragostei faţă de ţară şi ataşamentului faţă de oameni. Ştiu că unii dintre dvs. aţi susţinut actuala guvernare la precedentele alegeri, dar, totodată, ştiu că pe mulţi dintre dvs., ca şi pe mulţi dintre noi, cei rămaşi acasă, această guvernare i-a dezamăgit. Mai mult ca atât, pentru greşelile, corupţia şi incompetenţa acestei guvernări a trebuit să plătiţi şi dvs. fiind departe de casă – a trebuit să-i ajutaţi pe apropiaţii dvs. care au rămas în Moldova să facă faţă facturilor exagerat de mari, preţurilor care au crescut ca pe drojdii în ultimii ani, inflaţiei care a fost în această perioadă una dintre cele mai mari din Europa. Cu alte cuvinte, dacă înainte ţara supravieţuia inclusiv datorită remitenţelor, banilor pe care dvs. îi trimiteaţi acasă, acum a trebuit să vă asumaţi o povară suplimentară şi să-şi ajutaţi pe cei dragi, rămaşi în Moldova, să facă faţă „vremurilor bune” aduse de Maia Sandu şi regimul său”, a declarat politiciana.
Irina Vlah a remarcat că nu aceste constatări reprezintă scopul adresării sale: „Nu are sens să vă povestesc despre cât de greu se trăieşte acum în Moldova, căci cunoaşteţi şi singuri acest lucru din comunicarea cu rudele care au rămas aici, acasă”.
„Solicitarea mea către dvs. este să vă implicaţi activi şi să ne ajutaţi să responsabilizăm guvernarea PAS, să-i facem să conştientizeze că noi, cetăţenii, înţelegem foarte bine ce fac ei şi nu trebuie să ne prostească cu cuvinte frumoase, dar care nimic în comun cu realitatea nu au. Urmăresc cu multă admiraţie prestaţia unor reprezentanţi ai diasporei la întâlnirile cu conducerea de vârf a Republicii Moldova. Mi-a plăcut cum recent o conaţională din Franţa a întrebat-o direct pe Maia Sandu despre corupţia şi schemele aplicate în procesul de aprovizionare a Republicii Moldova cu gaze naturale. De asemenea, mi-a plăcut cum anterior s-au manifestat reprezentanţii diasporei din Grecia, dar şi din alte ţări la întâlnirile cu conducerea de vârf a Republicii Moldova. Compatrioţii noştri de peste hotare, inclusiv la aceste întrevederi, dar şi prin luările lor de atitudine în spaţiul public, adresează întrebări la teme dureroase, formulează poziţii la subiecte de actualitate, dovedind astfel că cunosc foarte bine situaţia de acasă. De asemenea, ei dau dovadă de curaj, demnitate şi verticalitate, cerând socoteală conducerii Republicii Moldova pentru ceea ce se întâmplă în ţară”, a menționat pretendenta la șefia statului.
În context, Irina Vlah a declarat: „Stimaţi cetăţeni ai Republicii Moldova din diasporă! Dragi compatrioţi! Ştiu că vă doare şi că nu sunteţi indiferenţi de ceea ce se întâmplă cu patria noastră. Şi eu sincer vă mulţumesc pentru grija care ne-o purtaţi, fiind departe de casă. Totodată, vreau să vă îndemn să fiţi la fel de activi ca şi anterior, să vă expuneţi la teme dureroase pentru Moldova, să veniţi cu propuneri, idei, poziţii etc. Actuala guvernare nu trebuie să vadă în voi doar voturi, pe care să se gândească cum să le atragă în alegeri, dar nişte cetăţeni conştienţi, bine informaţi, cu poziţii civice clare etc. Avem nevoie de poziţiile voastre publice pentru a responsabiliza guvernarea, pentru a-i face pe cei din PAS să vadă în cetăţeni oameni, care merită să trăiască mai bine şi să fie respectaţi. Cu cât mai responsabilă va fi guvernarea, cu atât mai multe şanse va avea Moldova să revină la normalitate.
Iar pentru aceasta, noi, cei rămaşi acasă şi care resimţim din plin în fiecare zi „vremurile bune” promise de Maia Sandu, avem nevoie de sprijinul şi implicarea dvs., stimaţi compatrioţi din diasporă.
E timpul să mai dovediţi o dată că sunteţi forţa care realmente poate schimba starea de lucruri din Republica Moldova, chiar şi fiind departe de casă!”.