Arhitectul-șef al raionului Căușeni, cercetat de CNA într-un dosar de corupere pasivă pentru pretindere sistematică de remunerații ilicite
Arhitectul-șef al raionului Căușeni este cercetat penal de CNA într-un dosar de corupere pasivă. Acesta este bănuit că ar fi pretins și primit de la mai mulți locuitori ai raionului mijloace bănești pentru eliberarea actelor permisive.
Potrivit materialelor administrate, în perioada mai – iulie 2024, arhitectul-șef al r. Căușeni, ar fi pretins și primit de la locuitorii raionului, mijloace bănești ce nu i se cuvin, între 200 – 1500 lei, pentru îndeplinirea/grăbirea îndeplinirii unor acțiuni în exercitarea funcției, manifestate prin eliberarea actelor permisive de demolare, edificare, proiectare, a bunurilor imobile, amplasate în raza teritoriului deservit.
În această dimineață, ofițerii CNA și procurorii au descins cu percheziții în biroul de serviciu al bănuitului. De la fața locului au fost ridicate obiecte și documente relevante cazului. Funcționarul este cercetat în stare de libertate.
Acțiunile de urmărire penală continuă sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Chișinău.