Alți 20 de pompieri au fist detașați în Grecia

Alți 20 de pompieri au fist detașați în Grecia

În această dimineața, alți 20 de pompieri, care formează echipa de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU al MAI au fost detașați în Republica Elenă.

Astfel, primii 20 de pompieri din cadrul IGSU și-au finalizat misiunea și se vor întoarce în țara pe data de 1 august 2024, fiind înlocuiți de al doilea grup, care s-a pornit în drum spre Republica Elenă, pentru efectuarea rotației de efectiv.

Pompierii IGSU al MAI au fost onorați de prezența Ministrului Afacerilor Interne, domnul Adrian Efros, a subliniat importanța participării echipei pompierilor moldovenii în această misiune importantă pentru țara noastră în procesul aderării la Uniunea Europeană.

Totodată, oficialul le-a urat salvatorii să ajungă cu bine la destinație, dar și succese în realizarea intervențiilor alături de colegii eleni.

În perioada 30 iulie -15 august 2024, echipa pompierilor de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU al MAI (GFFFv-MD) va fi dislocată în regiunea Nea Makri, fiind gata să intervină în sprijinul colegilor eleni în misiuni de lichidare a focarelor de vegetație uscate și incendiilor forestiere.

De asemenea, echipa țării noastre va fi implicată în patrularea zonei Nea Makri, dar și va avea lecții teoretice și practice privind metodele de stingere a incendiilor de pădure după standardele și cerințele europene.

Amintim că, în perioada 16 iulie – 15 august, echipa pompierilor din Republica Moldova participă la misiunea de pre-poziționare în cadrul Programului European de Pre-poziționare a Echipelor de Stingere a Incendiilor de Pădure în Republica Elenă, regiunea NEA Makri, organizat în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

Scopul programului vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, prin executarea misiunilor specifice de monitorizare şi stingere a eventualelor focare în locațiile stabilite de forțele locale, eficientizarea activității de pregătire a echipelor, precum şi îmbunătățirea interoperabilității între acestea.

Programul este finanțat de Uniunea Europeană, iar o parte de cheltuieli va fi suportată de Republica Moldova. Misiunea este gestionată de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO), având ca obiectiv principal îmbunătățirea capacității de răspuns și interoperabilitatea între echipamentele și echipele de intervenție din diferite țări europene.

Share