Guvernul facilitează procesul de modernizare a drumurilor publice naționale

Guvernul facilitează procesul de modernizare a drumurilor publice naționale

Sporirea mobilității prin sisteme de transport eficiente, durabile și sigure reprezintă unul dintre obiectivele Strategiei Naționale de Dezvoltare Moldova Europeană 2030. Având în vedere că, de multe ori, construcția, reabilitarea, modernizarea și extinderea drumurilor publice depășesc hotarele terenurilor aflate în proprietatea statului, pentru a accelera desfășurarea lucrărilor, acestea vor fi declarate de utilitate publică, informează OFICIAL.

Astfel, vor fi declarate de utilitate publică de interes național lucrările de construcție, reabilitare, modernizare și extindere a drumurilor publice naționale: M3 Chișinău–Comrat–Giurgiulești–frontiera cu România (sectoarele de ocolire a or. Vucănești și or. Cimișlia), R14 R6–Codrul Nou–Soroca–Unguri–frontiera cu Ucraina (sectorul Soroca-Arionești), R33 Hînceşti–Lăpuşna–M1, R34 Hînceşti– Leova–Cahul–Giurgiulești (sectorul Cantemir–Cahul), M5 Frontiera cu Ucraina-Criva-Bălți-Chișinău-Tiraspol-frontiera cu Ucraina (sectorul Criva-Bălți), R7 R14 – Drochia – Costești – frontiera cu România și R14.3 Drum de acces la podul Cosăuți – Yampil, cu punctul de trecere a frontierei și infrastructura conexă.

Guvernul va întreprinde măsurile necesare pentru exproprierea bunurilor imobile situate pe amplasamentul lucrărilor de utilitate publică de interes național pentru a asigura construcția acestor drumuri în termen. Plata despăgubirilor pentru expropriere și cheltuielile pentru lucrările cadastrale și evaluarea bunurilor imobile vor fi efectuate din contul Fondului rutier.

Share