Responsabilii de la Ministerul Mediului și Moldsilva au vizitat fâșia de pădure afectată de incendiu

Responsabilii de la Ministerul Mediului și Moldsilva au vizitat fâșia de pădure afectată de incendiu

În urma vizitei efectuate de echipa formată din reprezentanții Ministerului Mediului și Agenția „Moldsilva” la Cahul, s-a constatat că incendiul a afectat în total aproximativ 20 de hectare de teren. Din această suprafață, 12,4 hectare reprezintă pădure din fondul forestier, iar 7,6 hectare sunt terenuri acoperite cu vegetație, proprietatea Administrației Publice Locale (APL).

În cadrul Ocolului Silvic Cahul, incendiul a izbucnit în trupul de pădure Cahul, parcela 100, afectând circa 12,4 hectare de pădure din fondul forestier. Din acestea, 7 hectare de arborete tânăr de salcâm, cu vârsta între 4 și 7 ani, au ars integral, iar celelalte 5,4 hectare de pădure au fost afectate parțial, în mare parte arzând doar stratul erbaceu.

Pe parcursul vizitei, s-a decis că suprafața de 7 hectare de arboret tânăr, distrusă integral, va fi inclusă pentru replantare în toamna acestui an, iar în celelalte zone afectate se va interveni cu completări necesare.

Cetățenii sunt rugați să fie extrem de vigilenți. Din cauza acestui incendiu, va fi nevoie de 7 ani și se vor cheltui peste 300 de mii de lei pentru a readuce pădurea în starea în care era înainte de incendiu. Daunele produse mediului sunt foarte greu de restabilit, costisitoare și uneori chiar irecuperabile.
De asemenea, cetățenii sunt îndemnați să evite activitățile care pot genera foc deschis în natură și să respecte cu strictețe regulile de prevenire a incendiilor.

Share