Un tânăr a furat o mașină dintr-o parcare din Chișinău
Un tânăr de 18 ani, din capitală, a fost reținut după ce ar fi furat o Toyota din parcarea unui centru comercial din capitală.
Poliția a fost sesizată de proprietarul mașinii, care a comunicat că i-a fost furat automobilul pe care l-ar fi lăsat pentru câteva minute fără supraveghere, cu motorul în funcțiune.
Suma prejudiciului- 646.000 de lei.
Ca urmare a acțiunilor întreprinse de polițiștii capitalei suspectul a fost identificat și reținut.
În cadrul audierilor, acesta a comunicat că a luat mașina pentru a ajunge acasă, în sectorul Botanica, unde a și fost depistat mijlocul de transport.
Tânărul este cercetat penal pentru furt, iar conform legislației acesta riscă închisoare de până la 4 ani.