Premierul a solicitat sprijin de la instituțiile responsabile în contextul codului galben de caniculă

Premierul a solicitat sprijin de la instituțiile responsabile în contextul codului galben de caniculă

Premierul Dorin Recean a început ședința de ieri a Guvernului cu o atenționare privind necesitatea sprijinului pentru populație în contextul codului galben de caniculă, așteptându-se temperaturi de până la 40°C săptămâna aceasta.

Premierul a solicitat ministrului afacerilor interne să evalueze oportunitatea instalării corturilor pentru a oferi apă și adăpost în locurile aglomerate. IGSU a anunțat instalarea corturilor în toată țara.

Premierul a îndemnat cetățenii să fie precauți, să evite expunerea la soare și să aibă grijă de sănătatea lor.

Atenție la riscul supraîncălzirii mașinilor! Nu lăsați copiii în automobile nici măcar pentru o secundă. Urmăriți anunțurile instituțiilor și respectați indicațiile specialiștilor. În caz de urgență, apelați la 112.

Agenția Națională Transport Auto (ANTA) a atenționat operatorii de transport rutier și conducătorii auto că, până la 12 iulie, se interzice circulația pe drumurile naționale a mijloacelor de transport de mare tonaj (peste 20 de tone).

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a reamintit consumatorilor să fie prudenți în vreme caniculară și a prezentat recomandări pentru a evita riscul procurării și consumului de produse alimentare neconforme.

Share