Executor judecătoresc, reținut în timp ce primea mită (video)
Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, de comun cu Procuratura UTA Găgăuzia, au reținut în flagrant delict un executor judecătoresc. Acesta ar fi pretins și primit 2.800 de lei de la denunțător, care se afla într-un litigiu civil cu o altă persoană încă din anul 2011, iar în schimbul banilor, dădea asigurări că îi va radia sechestrul judiciar de pe toate bunurile şi îl va scoate de la evidenţă din toate bazele de date ale structurilor de stat.
Totodată, în cadrul investigațiilor s-a stabilit că, executorul a mai încasat anterior 13.643 de lei de la denunțător, bani care erau destinați de fapt stingerii datoriei din litigiul civil sus-menționat, însă executorul i-a încasat fără să elibereze dispoziţia de plată care ar fi confirmat efectuarea tranzacţiei propriu-zise.
Urmare acțiunilor operativ-investigative şi de urmărire penală, executorul judecătoresc a fost reținut în biroul de serviciu, în timp ce primea banii.
Pe fapta nominalizată, Procuratura UTA Găgăuzia a pornit o cauza penală în baza art. 324 alin. (1) Cod penal al Republicii Moldova (Corupere pasivă).
Potrivit SPIA, dacă îi va fi dovedită vinovăția, bănuitul riscă pînă la 7 ani de închisoare cu aplicarea unei amenzi în mărime de pînă la 120.000 de lei.
Maria Roşca