Dorin Recean și-a luat rămas bun cu șefa adjunctă a misiunii Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Laura Hruby

Dorin Recean și-a luat rămas bun cu șefa adjunctă a misiunii Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Laura Hruby

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere de rămas-bun cu șefa adjunctă a misiunii Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Laura Hruby. De asemenea, a fost prezentată diplomata care o va succeda în această funcție – Daniela DiPierro.

Premierul a mulțumit oficialei pentru implicarea profesională și personală în îmbunătățirea cooperării moldo-americane și pentru aportul la menținerea unor strânse relații de prietenie între statele noastre. „Apreciem suportul politic, asistența financiară, dar și cea de expertiză, care ne ajută să realizăm reforme în justiție, mediul de afaceri, de fortificare a capacităților instituționale, precum și proiecte sociale care au impact direct asupra locuitorilor țării”, a spus Dorin Recean.

Interlocutorii au accentuat importanța continuării proiectelor de dezvoltare susținute de SUA atât pentru modernizarea țării, îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, cât și pentru realizarea accelerată a agendei de reforme a Guvernului.

La rândul său, Laura Hruby a felicitat autoritățile de la Chișinău cu ocazia lansării oficiale a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, menționând că SUA vor rămâne un partener implicat, pentru a ne ajuta în această cale. A fost menționată disponibilitatea de a găsi resurse suplimentare pentru a sprijini sporirea securității cibernetice, a celei energetice și consolidarea capacităților de comunicare strategică ale Republicii Moldova, în contextul agresiunii rusești în Ucraina și a situației regionale volatile.

Share