Andrei Năstase: Promit cetățenilor și partenerilor noștri externi că, după alegeri, nu vor mai auzi justificări și scuze, dar vor vedea implementarea reformelor profunde necesare pentru aderarea la UE
Ex-ministrul Andrei Năstase, pretendent la funcția de Președinte al țării, în cadrul unui live pe Facebook, a exprimat recunoștință profundă față de Uniunea Europeană „pentru răbdarea extraordinară și angajamentul ferm de a ne sprijini în drumul nostru către integrarea într-o Europă modernă și prosperă”.
„Uneori, am senzația că partenerii noștri externi își doresc mai mult și mai sincer integrarea Moldovei în UE, decât politicienii noștri de la putere, care folosesc acest deziderat mai mult ca mijloc de propagandă. Sper ca măcar acum clasa politică de la noi să înțeleagă semnificația acestui moment, el nu este unul în care să ne lăudăm între noi, dar este unul în care toată clasa politică să devină mai responsabilă.
Aderarea și integrarea europeană sunt încă departe. Țara noastră nu a înregistrat progrese semnificative în ultimii ani, dar avem o conjunctură în regiune care a adus niște oportunități pe care le putem fructifica prin muncă și responsabilitate, nu prin populism și aroganță. Pentru a traduce în limbaj simplu și realist semnificația acestui moment al începerii negocierilor de aderare, acesta este momentul în care partenerii noștri europeni ne dau ultima șansă pe care o mai avem de a ajunge în lumea civilizată, prin implementarea reală a reformelor, în special în domeniul justiției. Ei nu ne pot forța să mergem acolo, dar ne oferă o șansă uriașă pe care trebuie să o valorificăm”, a declarat politicianul.
Andrei Năstase și-a exprimat speranța că, „cei de la guvernare, după ce se vor trezi din beția populismului pe care o trăiesc, vor înțelege că atât partenerii externi cât și moldovenii așteaptă de la ei reforme și schimbări profunde, nu așteaptă festivitate și lăudăroșenie, vrea să vadă niște guvernanți care nu ratează și ultima șansă a țării noastre”.
„Decizia de a începe negocierile cu Moldova este un cec în alb de încredere oferit de Uniunea Europeană, care așteaptă să ne onorăm la rândul nostru angajamentele cu maximă seriozitate, să trecem de la scuze și justificări, la acțiuni și rezultate”, a subliniat el.
Politicianul a spus că a fost și este un luptător activ pentru aderarea Moldovei la UE încă de acum mulți, mulți ani.
„M-am luptat pentru statul de drept, pentru scoaterea țării din sărăcie. Voi susține întotdeauna că Moldova este parte a vestului și voi respecta valorile democratice, valorile Uniunii. Știu însă că fără reforme, fără alinierea economiei și fără adaptarea legislației nu vom reuși cu adevărat să ne atingem obiectivul nostru!
Le promit cetățenilor și partenerilor noștri externi că, după alegeri, nu vor mai auzi justificări și scuze, dar vor vedea implementarea reformelor profunde necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană”, a mai spus Andrei Năstase.